Plouă, e urât, e toamnă,
Pentru noi nimic nu-nseamnă.

Al naibii, toamna vine iar la noi
Lălăie ca o galbenă mireasă,
Ameninţându-ne cu vânt şi ploi,
Dar noi cântăm voioşi şi nu ne pasă.

Ce crede dânsa că ne ameninţă
Cu brici de aur frunze retezând?
O, anotimp fără de referinţă,
Nu vei găsi răgaz la noi nicicând.

Poţi tu să-ţi scuturi coafura rară,
Să sufli cu puteri de semizeu,
Tristeţea neagră nu ne împresoară
Oriunde-am fi: la Iaşi sau la Ciceu.

Nu ne-nspăimântă trena mortuară!
Cântăm voioşi cu glas mereu fierbinte
O melodie drastică şi clară:
"Adio, pa, bonjur şi ... n-am cuvinte!"