Surprins ca “se atinge si se mangaie”, este copilul nostru un mic “obsedat” care trebuie certat si pedepsit?
Inainte de toate este recomandat, ca si parinti, sa nu ii amenintam cu pedepse terifiante. Este de preferat sa evitam a-i spune ca este “dezgustator” prin ceea ce face sau sa credem ca atunci cand va creste, va fi un neadaptat obsedat!
Unii parinti isi ameninta copii ca daca persista in astfel de conduite, vor ajunge un handicapati mental sau fizic.
Nimic mai fals si mai nerealist!
Aceste conduite sunt frecvente in anumite perioade ale copilariei si nu trebuie considerate ca manifestari vicioase pentru care copilul trebuie umilit. Aceste conduite se nasc ca si un ecou la nevoia de a se cunoaste, de a se descoperi pe sine si placerea de unul singur. Este o tendinta naturala care se diminueaza pe masura ce copilul creste si se integreaza mai mult in viata sociala si de familie.
Scopul educarii este unul precis, acela de a-l ajuta pe copil sa depaseasca aceasta tendinta, de a deveni mai stapan pe sine (generarea unui autocontrol al impulsurilor), in general si in special, sexual vorbind.
Astfel amenintarile, ridiculizarile, umilintele pot avea un efect dezastruos. Ele vor duce la dezvoltarea unei atitudini ambivalente fata de sex si sexualitate, in acelasi timp copilul deschis odinioara, va incepe sa se fereasca, sa se ascunda, sa nu mai comunice, iar conduitele ce se doreau a fi tinute sub control, sa se intareasca si sa fie mai dificil de gestionat (chiar daca si copilul isi doreste acest lucru, devin compulsive).
De cate ori nu ni s-a intamplat ca in momentele in care cu cat ne propunem sa nu ne gandim la un lucru, cu atat mintea sa se “incapataneaza” sa se fixeze pe el? Acelasi lucru este valabil si cand vorbim despre un anumit comportament.
Cu cat ii veti interzice sa se atinga sau sa se mangaie cu atat tentatia va fi mai mare. El va deveni din in ce mai nefericit si mai inchis in el.

Ce ne ramane de facut?
Sa ii distragem atentia, sa il ajutam sa descopere alte forme de a obtine placere: timp de calitate petrecut impreuna, initierea de jocuri adecvate varstei lui etc.
Este nevoie de timp petrecut impreuna, rabdare, intelegere si multa disponibilitate de a experimenta noi forme de joc.
Se poate, uneori, ca aceasta incursiune in lumea placerii sexuale sa nu fie una de unul singur, ci in doi. Se poate intampla intr-o vacanta, la gradinita in regim saptamanal, intre frati foarte apropiati ca varsta etc
Cea mai indicata prima miscare este de a afla cu calm ceea ce s-a intamplat cu adevarat intre ei. Apoi de a intelege (fara reprosuri, temeri sau nervi) cauzele care au dus la aparitia fenomenului respectiv. Adesea acest tip de conduita se naste la copii ori crescuti intr-un cadru extrem de sever si rigid sau in regim internat, ori ai caror parinti nu prea le acorda rabdarea, atentia de a-i asculta si a fi langa ei (parinti absenti). Este acel copil care nu se simte “liber” in relatie cu sine (de a se explora, descoperi) si care va incerca sa se descopere prin celalalt (diferentele anatomice fetita-baietel, de exemplu sau similitudinile baietel-baietel). Este util adesea de descoperit cine a fost initiatorul si cine initiatul! Abordarea va fi diferita.
In astfel de cazuri, este recomandata supervizarea specialistului si in functie de particularitati, psihoterapie. Chiar daca aveti sau veti avea sentimentul ca a fost atras, influentat de ceilalti sa intre in acel joc sexual, nu uitati ca totusi s-a lasat antrenat, a participat si ca nu puteti anticipa impactul pe viitor al unei astefel de “initieri”. A nega ca acest lucru s-ar fi intamplat, este cea mai proasta strategie pe care o puteti adopta!

Cuvinte cheie: psiholog, psihoterapeut, psihologie, psihoterapie, dictionar psihologie