In primul rand trebuie sa va aduc la cunostinta ca o multitudine de experiente atat placute cat si neplacute sunt transmise de-a lungul generatiilor si ne influenteaza deciziile care tin atat de viata personala cat si profesionala.
Desigur aceste experiente impreuna cu situatiile cu care ne-am confruntat in copilarie ne influenteaza la nivel inconstient si devin un fel de scenariu dupa care actionam.
Un exemplu concret de experienta transmisa in mod inconstient de-a lungul unei generatii intr-o familie ar fi: „viata este o lupta si pentru a reusi trebuie sa muncesti mult pentru a putea supravietui”. Aceasta idee se formeaza atunci cand parintii sunt ocupati iar copilul incearca sa elaboreze din informatiile putine pe care le are un raspuns care sa-i permita sa supravietuiasca in acest mediu ostil din punct de vedere emotional.
Acest tip de mesaj se poate transmite de-a lungul mai multor generatii afectand modul nostru de comportare in viata adulta.
Pentru a intelege mai bine influenta experientelor copilariei si a celor transmise de parinti sau bunici voi expune cazul Adrianei:

Adriana este al patrulea copil dintr-o familie de 5, mama si tatal ei sunt oameni ocupati, care incearca sa supravietuiasca. Adriana nu primeste foarte multa atentie acasa dar invata sa citeasca foarte devreme si dezvolta o relatie apropriata cu sora ei mai mare citind impreuna cu aceasta carti pentru copii. Ca raspuns la acest scenariu Adriana va lua anumite decizii in ceea ce o priveste, in legatura cu alti oameni precum si cu lumea in general. De exemplu, ea poate decide ca trebuie sa fie o fata buna, tacuta, studioasa si serviabila pentru a fructifica cat mai mult din relatiile pe care le are cu cei din jur. De asemenea ea poate decide ca cel mai bun mod de a fi este sa munceasca mult, la fel ca parintii ei. Ea poate dezvolta sentimentul ca lumea este un loc in care oamenii se lupta si ca trebuie sa muncesti mult pentru a supravietui.
Aceste decizii de scenariu sunt un raspuns la mesajele culturale si din partea familiei bazandu-se pe informatia  si abilitatile de procesare limitate ale copilului. O asemenea decizie devine un „juramant” de a trai viata intr-un anumit fel. Aceste „anume fel” devine un plan de viata inconstient sau o naratie, o poveste pe care ne-o spunem noua insine despre ceea ce este posibil pentru noi. Acest plan de viata este construit pentru a da sens lumii si pentru a ne proteja: de exemplu Adriana s-ar fi putut plange in legatura cu lipsa de suport din familia ei, dar ca si copil ar fi putut fi exclusa din familia ei, deoarece a te plange nu face parte din cultura familiei. Orice scenariu poate deveni un obstacol in viata adulta. Ar putea sa insemne ca nu luam in considerare oportunitatile chiar daca ele exista, pentru ca sunt in afara scenariului nostru
Sa ne imaginam ce se intampla cu Adriana ca si adult. Sa presupunem ca are rezultate bune la munca si ca isi dezvolta cariera intr-un mod uimitor. Se casatoreste cu un barbat care este de asemenea foarte interesat de munca lui si se inteleg foarte bine. Pana in acest moment Adriana a ramas in scenariul ei „munceste greu”, „viata este o lupta”, „barbatii ca tatal meu care se descurca bine sunt atractivi”. Puteti spune ca ii este bine. Totusi sunt doua puncte oarbe in scenariul pe care ea la creat. Nu petrece mult timp socializand si nu observa atunci cand oamenii vor sa petreaca timp cu ea. Singura prietena pe care o are este una pe care a intalnit-o la un club de carti. Inca petrec mult timp discutand despre carti (la fel cum facea si cu sora ei), dar de fapt, Adriana si prietena ei nu sunt nici deschise emotional si nici nu se simt apropriate una de alta. Adriana s-a casatorit cu un barbat care este interesat mai mult de cariera decat in a petrece timp cu ea si astfel ea se simte singura adesea desi este cu el. De asemenea este posibil ca ea sa se fi despartit de un iubit anterior desi era mult mai iubitor pentru ca il considera lenes (sau ceea ce parintele din mintea ei ar fi definit ca lenes) deoarece vroia sa petreaca si sa se simta bine cu prietenii lui in weekenduri.

Pentru a reitera, scenariul de viata este un proces continuu de construire a unei realitati psihologice care este uneori auto limitatoare si definitorie pentru noi. Atat timp cat ramanem fideli acestuia viata pare mai predictibila. Totusi, pretul pe care il platim pentru acest sentiment de siguranta este excluderea noilor posibilitati- chiar si a celor bune. Intrebarea pe care este posibil sa v-o puneti in acest moment este: cum arata scenariul meu? O modalitate de a determina acest lucru este de a examina povestile si miturile voastre preferate.

Psiholog Cristian Simion