DEPRESIA
DEPRESIA (D) constituie una din cele mai frecvente tulburãri afective întâlnite în practica medicului de familie. Este estimat cã peste 10% din persoanele care se prezintã la consult, în asistenta medicalã primarã, prezintã simptomatologie depresivã iar prevalenta suferintei este în crestere în viitor. Prevalenta suferintei este mai mare la femei decât la bãrbati (2/1) si creste o datã cu vârsta, în special dupã 50 de ani. Sunt de asemenea mai expuse persoanele necãsãtorite fatã de cele cãsãtorite, familia jucând un rol important în anihilarea sau diminuarea fenomenului psihopatologic prin coeziune familiala si adaptabilitate. Un rol important revine medicului de familie în evaluarea rolului comunitãtii umane (colegii de munca, cerc de prieteni etc.), precum si a conditiilor socio-economice ce pot declansa, amplifica sau întretine fenomenul (sãrãcia, somajul, pierderea locuintei, pierderi financiare, procese judiciare etc.) Mediul cultural intervine si el în modul de perceptie si de reactie.El, medicul de familie, cunoaste întreaga problematica a persoanei sub aspect somatic, psihic si social si are posibilitatea depistãrii si a instituirii unui tratament precoce si adecvat.
2. Definitie
Depresia (de la latinescul "depressio" = coborâre, afundare) constituie un fenomen psihopatologic caracterizat prin pierderea sau scãderea interesului si dispozitie depresivã (tristete, deznãdejde, lipsa sperantei, descurajare).
3. Examenul clinic
A. Simptome generale
- pierderea sau scãderea accentuatã a interesului, a plãcerii de a munci si trãi.
- tristete, emotie negativã, autoacuzare, culpabilitate, deznãdejde, lipsa sperantei, temere, neliniste, descurajare, gol în suflet.
B. Simptome asociate:
- obosealã, lipsa de energie manifestatã în special matinal
- tulburãrile de somn: insomnie, predominent matinalã, de trezire si foarte rar hipersomnie
- pierderea încrederii în sine, sentimentul nonvalorii, inutilitãtii
- anorexie, apetit capricios, scãdere în greutate (1kg/sãptãmânã sau 5kg/an)
- instabilitate si slabã concentrare
- tulburãri de dinamicã sexualã, scãderea libidoului, anxietate si nervozitate
- idei morbide, idei fixe, idei suicidare.
C. Examen obiectiv
- privirea si mimica fetei trãdeazã tristetea (amimie)
- încetinirea miscãrilor (bradikinezie) si a vorbirii (bradilalie) si o încetinire psihica în operatii mentale cu rãspunsuri lente.
D. Somatizarea este frecventã.
Atunci când depresia nu se vindecã în timp scurt, cu mãsurile de sustinere familiale si printr-o comunicare eficientã medic de familie/psihiatru - pacient se instituie tratamentului cu:
Antidepresive
- Imipramine (DCI) - Antideprin - produs românesc drajee de 25 mg, fiole 2 ml - 25 mg
- medicatia se administreazã zilnic, efectele favorabile se observã dupã 2-3 sãptãmâni de tratament. Tratamentul de întretinere necesitã 3-4 luni de tratament (cu o doza de obicei de 100 mg/zi)
- unele reactii adverse usoare cedeazã dupã o sãptãmânã de tratament, în caz contrar necesitã reducerea dozei si supraveghere medicalã (uscãciunea gurii, constipatie, tulburãri de vedere, tahicardie, retentie de urinã, sedare/ somnolentã, tremor, tulburãri de comportament, hipotensiune, sudoratie etc)
- dupã ce simptomatologia s-a îmbunãtãtit se continuã tratamentul încã 3 luni.
Contraindicatiile absolute sunt reprezentate de : epilepsie, glaucom cu unghi îngust, adenom de prostatã cu retentie de urinã, insuficientã cardio-circulatorie manifestã, infarct miocardic recent, tulburãri de ritm cardiac, insuficientã renalã, hepaticã, intoxicatii cu deprimante centrale, psihozã maniacalã, alergie medicamentoasã, sarcinã în trimestrul I, copii sub 6 ani, anestezie generalã, agranulocitozã, cresterea riscului suicidar.
Alte antidepresive
- Amitriptilina (DCI) drajee 25 mg, fiole 5 ml - 50 mg, antidepresiv cu actiune si pe componenta anxioasã.
- Doxepine (DCI) - Doxepin, drajee 25 mg, fiole 25 si 50 mg.
Antidepresiv triciclic, sedativ, anxiolitic, anticolinergic. D
- Nortryptilline (DCI) - Nortriptilina, drajee 10 mg
Antidepresiv triciclic cu proprietãti sedative, anxiolitice si anticolinergice periferic si central. Ae.
- Maprotiline (DCI) - Ludiomil - compr. de 25 si 50 mg.
Antidepresiv tetraciclic, cu proprietãti anxiolitice, sedative si anticolinergice slabe. Folosit în stãri depresive când este necesarã sedare si în tulburãri de comportament la copii.
- Mianserin (DCI) - Miansan, drajeee 10 si 30 mg. Antidepresiv tetraciclic cu efect intens si relativ rapid - (efecte terapeutice dupã câteva zile), ce are si proprietãti anxiolitice.
- Trimipramine (DCI) - Sapilent compr. 25 si 100 mg, fiole 2ml - 25 mg. Antidepresiv triciclic cu efect anxiolitic, sedativ si anticolinergic, analgezic
- Psihoterapia este necesarã în prevenirea recidivelor, metodã practicatã de psihoterapeut
COMPETENTA
- formele usoare si medii de depresie sunt de competenta medicului de familie.
- Formele severe de depresie necesitã consult interdisciplinar cu medicul specialist psihiatru.
- Când riscul suicidar este sever si când posibilitãtile de supraveghere în familie si comunitate sunt mici sau nule pacientul necesitã spitalizare.
- Supravegherea medicalã continuã si posibilitatea unor recãderi intrã în sarcina medicului de familie.
Evolutie, prognostic
- multe cazuri de depresie se vindecã spontan, prin sprijin familial si rezerve de adptabilitate afectivã.
- cu cât personalitatea este mai fragilã, stresul mai mare si sprijinul socio-familial slab, cu atât sansa ca pacientul sã facã o depresie mai grava este mai mare
- în fata acelorasi evenimente afective sau de stres, atunci când personalitatea este puternicã, adaptabilitatea crescutã si o relatie prelungitã si veche cu medicul de familie, evolutia spre vindecare este mai rapidã.
- Netratatã, depresia se agraveazã în timp
- 407 afişări
Interpretare vise
Ne petrecem o treime din viata in stare de somn iar o mare parte din aceasta stare este dedicata viselor. Visele au preocupat intotdeauna omenirea. Sunt vise care ne tulbura, vise pe care cu greu le uitam sau vise intense din care nu am mai vrea sa ne trezim. Inevitabil ne gandim aproape de fiecare data ce simbolizeaza aceste vise.
Va invitam sa calatoriti in lumea viselor oferindu-va interpretarea psihologica a viselor.






