Interactiunea si relatiile apropiate, calde cu parintii sunt esentiale prin ele insele pentru copii. Pentru a-si putea sprijini copii, in devenirea lor parintii trebuie sa fie apti si disponibili, atat din punct de vedere fizic cat si psihologic. Daca nevoile lor nu sunt indeplinite (implinite), capacitatea parintilor de a raspunde la nevoile copiilor va fi redusa si ca urmare, acestia nu vor primi atentia si afectiunea de care au nevoie pentru a creste si a se dezvolta.

Mamele sunt principalele persoane care au grija de copiii lor si, de aceea, starea lor psihica se rasfrange si asupra acestora din urma. Mamele confruntate cu situatii stresante, in absenta unui sprijin din partea altor membri din familia largita sau a altor personae abilitate in acest sens, pot deveni “psihologic indisponibile” pentru copil si nevoile acestuia.

Orice om are nevoie de un sentiment de siguranta pentru a putea trai. Aceasta siguranta, insa, - nu provine numai din posedarea a cat mai multor bunuri materiale ci mai ales din certitudinea ca – la nevoie – cineva iti va acorda ajutor, intelegere, simpatie. Cum ar putea un copil sa traiasca acest sentiment de siguranta, daca nu-si simte parintii aproape? Si cum ar putea fi o mama aproape de copilul ei atunci cand se simte singura, nesigura pe ea, coplesita de indatoriri si obligatii?

Pe de alta parte, copiii respecta si, uneori, chiar isi protejeaza mama coplesita de probleme si nu isi comunica nevoile psihologice. Astfel, ei sufera in tacere, iar stress-ul acumulat, consumul psihic si auto-neglijarea emotionala se vor concretiza mai devreme sau mai tarziu intr-o deviere comportamentala sau simptome nevrotice.
In alte cazuri, copiii pot functiona ca adevarate „paratraznete”, mamele descarcand asupra lor tensiunile acumulate. Nu putine sunt cazurile in care mame depresive, obosite percep ca insuportabile si excesive solicitarile de atentie ale copiilor, reactionand prin penalizarea acestora.

De multe ori, simptome diverse ale copilului (enurezis nocturn, esec scolar, etc) se dovedesc a fi – de fapt – metafore ale problemelor familiale. In aceste cazuri simptomul este un mod de comunicare interpersonala ce exprima in mod metaforic o problema, sugerand o solutie cu caracter dezadaptativ.
Iata doar cateva argumente din cele ce pot fi aduse in sprijinul recomandarii facute parintilor – de a apela la sprijin si ajutor calificat (prin consiliere si psihoterapie) - nu numai pentru copil, dar si pentru propria persoana, la primele semnale de alarma! Nu uitati: cheia stimularii intelectuale si a cresterii emotionale a copilului este propriul comportament al parintelui.

Alte articole despre copii