Am putea asocia, oare, depresia cu intrarea în toamnă? Am putea găsi o explicaţie a sentimentului de neputinţă interioară în hainele sumbre şi umede ale toamnei? Cu siguranţă, odată cu schimbarea veşmântului naturii păşim spre o dispoziţie “mohorâtă şi tristă”, parcă din ce în ce mai nepăsătoare şi lipsită de farmec care ne determină spre izolarea de ceilalţi şi de noi înşine.

Toamna aduce cu ea predispoziţia pentru stările depresive, descrise de cele mai multe ori prin reducerea chefului de viaţă, a dorinţelor, a plăcerilor personale şi nu numai.

Am putea oare considera acest anotimp drept unicul motiv al trăirilor de deznădejde şi neputinţă, al lacrimilor ce se scurg la fiecare gest, gând sau cuvânt? …Bineînţeles că nu! Despărţirea, pierderea cuiva sau ceva în care am investit sufleteşte, eşecuri repetate etc, pot fi cauze mult mai profunde ale schimbării dispoziţiei afective. Semnificaţia “lipsei”, frustrarea creată de aceasta, simţământul că nu mai avem resurse interioare pentru a merge mai departe, tendinţa de a fugi sau nega problemele pe care ar trebui să le înfruntăm – această tendintă, deci, ne face să pierdem bătălie după bătălie şi, în final, războiul cu depresia.

Este adevărat, ne aflăm în faţa unui “balaur”, iar forţa ne lipseşte, durerea interioară devine din ce în ce mai nesuportabilă şi, de cele mai multe ori devenim incapabili să cerem ajutor.

Singurătate şi tristeţe, Frică şi deznădejde …acestea sunt cuvintele ce definesc depresia. “Pentru mine marea singurătate începe şi îmi este frică. Mi-e frică de inima mea goală, mi-e frică de visurile mele îndepărtate, mi-e frică de tăcerea prelungită care mă înconjoară. În jurul meu totul devine duşmănos şi trist, camerele închise, ecoul zidurilor, tăcerea care mă apasă peste tot. Eu nu am decât singurătate”.

Am putea înlocui tristeţea cu bucuria, frica cu încrederea? Am putea “trezi” simţurile şi dorinţa de viaţă? Sigur că da! Întotdeauna putem “renaşte” ne putem debloca resursele necesare, ne putem descoperi sute şi mii de motive pentru a fi fericiţi. Esenţial este să ne dorim sau să existe în jurul nostru acel om care să ne ofere CHEIA liniştii şi armoniei sufleteşti.

S-ar putea ca porţile să aibă mai multe lacăte, unele să ţină închise suferinţe vechi, aparent uitate, s-ar putea să ne fie greu să acceptăm ceea ce se ascunde în spatele “durerii sufleteşti”, dar câtă bucurie, fericire, extaz poate fi în momentul în care zidurile sumbre şi reci se năruie şi suntem noi înşine, puternici şi împliniţi.

Psiholog drd. Mirela Zivari