După resemnificarea procesului de muncă în cadrul organizaţional şi după acordul necesar şi inevitabil că oamenii sunt cei mai valoroşi pentru a se obţine eficienţa într-o organizaţie, se ajunge la implementarea şi dezvoltarea conceptului de empowerment. Acesta presupune în primul rând acordarea libertăţii fiecărui angajat de a-şi aduce contribuţia în procesul de luare a deciziilor, în distribuirea puterii la nivelul fiecărui angajat, în acord cu competenţa sa dar şi în concordanţă cu obiectivele şi cultura organizaţiei respective.

Ştim foarte bine că în sistemul tradiţional de management al organizaţiilor, relaţiile între şef şi subaltern presupun un tip de relaţie asimetrică în care este foarte bine conturată dependenţa şef – subaltern. Din acest motiv, foarte mulţi şefi se tem atunci când se pune problema redistribuirii puterii la nivel organizaţional. Teama constă în faptul că subalternii lor pot să devină independenţi şi atunci, ca manager, îşi vor pierde din putere şi din rolurile pe care le au. Toate aceste confuzii se crează mai ales datorită înţelegerii greşite a noţiunii de empowerment.

Empowerment-ul reprezintă un mod de lucru, de muncă al unui grup, prin care fiecare angajat este investit cu o anumită putere şi işi asumă responsabilitatea pentru ceea ce face, având drept scop, participarea la obiectivele comune ale organizaţiei. Reprezintă „un sistem de valori din cadrul culturii organizaţionale, pe baza căruia se stabileşte oficial modul de distribuire a puterii şi a autorităţii in cadrul unui grup, prin oferirea de responsabilităţi, simultan cu crearea unor oportunităţi de asumare a acestora.”

Prin procesul de empowerment este vizat echilibrul individual al fiecărui angajat şi oferirea libertăţii personale prin includerea părerilor angajaţilor în procesul decizional. Dar acest fapt se realizează menţinând controlul din partea managerilor, pentru a se evita starea de haos si situaţiile neplăcute ce pot conduce la dezechilibrul organizaţiei. Se aduce astfel în prim plan, recunoaşterea clară şi publică a faptului că angajatul nu trebuie considerat doar un simplu executant, ci din contră, un factor important de decizie.

Empowerment-ul presupune o schimbare majoră la nivelul culturii organizaţionale. Succesul în dezvoltarea acestuia se obţine prin respectarea anumitor principii:
- în primul rând managerii trebuie sa fie conştienţi de importanţa şi utilitatea realizării acestei schimbări la nivel organizaţional
- tot ce presupune acest demers de realizare a empowerment-ului trebuie racordat şi adaptat la cultura, valorile şi strategiile politice din organizaţia respectivă
- noua formă de organizare a muncii trebuie să situeze în centrul ei conceptul de echipă
- mijloacele şi modalităţile prin care se realizează empowerment-ul trebuie să fie transmise şi cunoscute la nivelul tuturor angajaţilor

Prin realizarea empowerment-ului se obţine o atmosferă motivantă pentru toţi angajaţii, prin crearea sentimentului de apartenenţă şi de responsabilizare. Fiecare salariat are ocazia să inţeleagă şi să îşi însuşească corect rolul pe care îl are in organizaţie şi să işi coreleze obiectivele personale cu cele organizationale.

Prin empowerment membrii organizaţiei se simt responsabili nu numai pentru propria muncă ci şi pentru funcţionarea, în întregime a companiei din care fac parte. Angajatul modern este o persoană care rezolvă problemele în mod activ, contribuie la planificarea propriilor obiective şi le realizează. În cadrul organizaţiei se colaborează între echipe pentru a-şi ameliora permanent performanţele şi a obţine randamente tot mai ridicate.

Empowerment-ul este foarte important pentru societatea noastră.“Dacă astăzi nu mai suntem ameninţaţi de un conflict mondial sau de acumularea absurdă a armelor nucleare, aceasta nu înseamnă că am câştigat şi putem dormi linistiţi. De fapt am rămas prea puţini capabili de a întelege că toate acţiunile noastre ar trebui să se bazeze, din punct de vedere moral, pe responsabilitatea fiecăruia din noi faţă de ceva superior şi mai important decât propria familie, propria ţară, propria întreprindere şi propria reuşită personală. Este vorba de faptul de a fi prezent acolo unde toate faptele / acţiunile / iniţiativele noastre sunt nu numai înregistrate odată pentru totdeauna ci şi analizate / judecate / apreciate aşa cum trebuie.” (Vaclav Havel).

Psiholog Daniela Ghitulescu