Iatã o contestare a ceea ce ati spus cînd vorbeati despre somnul copilului; ati afirmat cã un copil poate sã adoarmã oriunde atunci cînd îi e somn si cã, dacã îl duci în pat, dacã îl „obligi“ sã meargã sã „adoarmã“ în camera lui e ca si cum l-ai duce în pustiu. Or, o mamã ne scrie: „Am un bãieþel de saisprezece luni. Acest copil nu vrea sã adoarmã dacã nu e în patul lui, deci în camera lui, cu exceptia drumurilor lungi cu masina. Dar cînd e cu altii, vrea neapãrat sã participe la atmosfera generalã si face eforturi ca sã rãmanã treaz.“ Deci aceastã mamã considerã cã prezenta adultilor împiedicã somnul copilului sãu; iar somnul este unul dintre aspectele esentiale ale dezvoltãrii unui copil la aceastã varstã.

Are perfectã dreptate. Generalizãm mult prea mult. Sunt unii copii care, încã de la nastere, adorm atunci cînd le e somn, în ritmul lor, acolo unde îi pui. Nu e cazul acestui copil. El e, probabil, deosebit de interesat de relatia cu adultii. Nici un copil nu seamãnã cu altul. Si, cu sigurantã, mama lui l-a obisnuit de mic sã doarmã numai în patul lui. Foarte bine! Aceastã mamã are dreptate. L-a obisnuit cu un anumit ritm de viatã. De ce nu? Dacã ea a înteles cã dupã ce îl duce în camera lui adoarme, foarte bine, sã procedeze în continuare asa si sã nu-si facã nici o problemã. Sînt încantatã cînd oamenii contestã ce spun eu. E adevãrat cã am vorbit la modul general: stiu cã la tarã, copiii dorm în camera mare de cand sunt sugari, pentru cã e singura încãpere încãlzitã. Cand primii mei doi copii erau mici, era în timpul rãzboiului si nu puteam încãlzi decat o singurã camerã, cea în care stãteam toti. Astãzi nu mai suntem în aceeasi situatie. Si apoi, existã copii deosebit de excitabili, iar altii mai indiferenti, care pot sã doarmã oriunde cand le e somn. Din cate ni se spune, acest copil doarme în masinã, în timp ce altii, dacã sunt în masinã nu vor sã doarmã.
Pe de altã parte, trebuie sã mai spunem o datã, nu e nimic rãu sã lasi un copil sã doarmã într-o încãpere în care mai sunt si alte persoane.

Bãietelul cu pricina a fost învãtat sã adoarmã în patul lui. În relatia cu patul lui sau cu masina este putin cam maniac. De ce nu? Pare sã se fi obisnuit cu niste ritmuri care i-au fost imprimate de cand era foarte mic. Dar poate se va schimba! Deocamdatã, rãmane în patul lui, dar e foarte posibil ca într-o bunã zi sã renunte si sã vinã în camerã cu ceilalti. Cred cã nu e nici o supãrare si nici nu trebuie sã ne mirãm. De asemenea, acest copil trebuie sã aibã propriile lui initiative în raport cu adultii care, dacã nu sunt deranjati, trebuie sã-l lase sã le ia singur. Atunci cand un copil are „obiceiuri“, e mai putin adaptabil la schimbare decat un altul. Nu se simte în sigurantã prin propriile lui forte, în orice situatie.
Acesta a fost rãspunsul la scrisoare. Dar am putea, probabil, lãrgi putin discutia, vorbind despre somnul la copil, despre importanta, durata lui...
E foarte greu de precizat. Personal, am trei copii, si fiecare a dormit altfel. Bineînteles, dupã o anumitã orã, erau toti în camera lor, dar nu toti în pat. Nu cred cã e bine sã duci copiii la culcare înainte ca tatãl lor sã se întoarcã acasã. În schimb, poti sã-i lasi în halat prin camerã, dacã nu vor sã meargã în pat. Dacã sunt foarte obositi, cu atat mai bine, sã doarmã. Copiii care nu sunt niciodatã pusi în pat, merg din proprie initiativã de îndatã ce pot sã se urce singuri. De aceea, sunt foarte bune paturile fãrã gratii si nu prea înalte, cu un scaun alãturi pentru jucãrii si cãrti cu poze, la care se uitã înainte de a adormi si cand se trezesc dimineata.
Trebuie mers panã acolo încat sã fie treziti atunci cand tatãl ajunge acasã?
Dacã au adormit deja, bineînteles cã nu. Însã tatãl poate sã le spunã: „Am sã vin sã vã spun noapte bunã cand mã întorc“. Atunci, dacã copilul este în pat si dacã se trezeste si vine sã-l vadã pe tata, cred cã e bine sã i se dea voie sã stea putin în camera în care sunt adultii, pentru cã un copil are mare nevoie sã- si vadã tatãl, nu-i asa? Sã i se dea voie, cinci, zece minute... Aceasta se poate încheia cu un pahar cu lapte, bãut înainte de a se reîntoarce în pat. Un copil doarme mult mai bine cand s-a trezit, asa, cu o bucurie si i se dã ceva înainte de a merge la loc în pat; o felie de paine, o prãjituricã, ceva de bãut.
Cu o luminitã slabã în camerã, cu jucãriile în jurul sãu, va adormi cand îi va fi somn. Dar e adevãrat si faptul cã trebuie sã stie sã respecte orele pe care pãrintii le petrec împreunã. Adultii au nevoie de odihnã si de a fi împreunã, fãrã prezenta copiilor.
Într-o altã scrisoare sunteti întrebatã dacã faptul cã doarme în camera pãrintilor poate avea repercusiuni asupra „sãnãtãtii mentale“ a unui copil de cinci-sase ani.
În primul rand, scrisoarea nu spune dacã aceastã familie are suficient loc sau dacã locuiesc toti într- o singurã camerã. Este, într-adevãr, preferabil ca noaptea copilul sã nu fie pãrtas la intimitatea si somnul pãrintilor sãi. Dacã nu se poate altfel, nu trebuie în nici un caz sã doarmã în acelasi pat cu pãrintii, dar sã nu fie certat dacã îsi exprimã aceastã dorintã; trebuie sã i se vorbeascã si sã i se spunã, de pildã, cã atunci cînd tatãl lui era mic – dacã e un bãiat —, acesta dormea în patul lui; iar dacã e o fetitã, sã se împace cu ideea cã e fetitã si sã nu se joace de-a tata sau de-a mama cu celãlalt pãrinte, ca si cum ar fi mare.

Si alte întrebãri revin foarte des. O fetitã – care are acum zece ani si jumãtate – avea aceeasi camerã cu fratele ei de sase ani. Dar, într-o zi, pãrintii au aranjat o camerã pentru ea. Iar ea vrea sã se întoarcã si sã doarmã în aceeasi camerã cu fratele ei pentru cã singurã în camera ei îi este fricã. Ce trebuie fãcut?
În primul rand, se pare cã pãrintii i-au pregãtit aceastã camerã separatã desi copilul nu a cerut asa ceva. Cred cã ar fi mult mai întelept ca acesti copii sã fie lãsati sã doarmã în aceeasi camerã, panã cand fetita devine nubilã. Pentru bãiat, nu conteazã încã...
Nubilã înseamnã...? Înseamnã o fatã care are ciclu: deci, momentul cand nu mai e o fetitã. În acest moment (poate chiar înainte), va fi foarte bucuroasã sã aibã camera ei, ca si bãiatul, de altfel. Dar, deocamdatã, de ce nu face mama din cealaltã camerã un loc de joacã? O camerã pentru lucru si somn, cealaltã pentru joacã. Ar fi mai întelept: pentru moment, copiii nu trebuie despãrtiti, nefiind decat doi în aceastã familie. Dacã ar fi mai multe fete si un singur bãiat, ar fi o camerã pentru el si camera fetelor.

Pe de altã parte, existã multe scrisori care pun problema angoaselor nocturne. Acest lucru mi se pare întotdeauna legat de o problemã deosebitã pe care o are copilul; fetita de mai înainte, care avea zece ani si jumãtate, era pentru dumneavoastrã un caz limpede: avea angoase din cauza schimbãrii ambiantei.
În mod sigur, si mai ales pentru cã nu ea dorise acea schimbare... Existã si alte explicatii pentru angoasele nocturne?
Evident. Cosmarurile sunt un lucru banal în jurul vîrstei de sapte ani, ba sunt chiar necesare. Cred cã în acest caz e vorba totusi de o fetitã care a „coborat“ cam mult cãtre varsta fratelui ei; în timp ce el, fratele, se pare cã „a tins în sus“, pentru a fi de varsta surorii lui. Sunt de pãrere cã, înainte chiar de a fi despãrtiti, acesti doi copii ar trebui sã aibã prieteni diferiti, în loc sã fie îngemãnati în mod fortat, asa cum au fost ei de la o varstã fragedã. Despãrtirea nu poate fi grãbitã dacã panã acum au fost obisnuiti sã stea tot timpul împreunã. Acest lucru se va face lent, printr-o modificare a psihologiei copilului, modificare datoratã în mare parte prietenilor sãi: copilul are întotdeauna nevoie de un prieten cu care se întelege bine – ceea ce în jargonul nostru numim „eul auxiliar“. Copiii au nevoie de companie. În cazul nostru, ei sunt cu cu sigurantã mai fericiti sã doarmã în aceeasi camerã. Panã acum, fiecare e în situatia de a fi eul auxiliar privilegiat al celuilalt. Si nu printr-o despãrtire bruscã vor fi ajutati, ci învãtandu-i sã trãiascã despãrtiti în timpul zilei, – cu ocazia week-end-urilor si a vacantelor, fiecare sã-si facã prieteni si tovarãsi de joacã diferiti.
Dar cand e vorba, de exemplu, de doi bãieti, panã la ce varstã doi frati pot sã împartã aceeasi camerã? Toatã copilãria si chiar si adolescenta. Se poate face în asa fel, de pildã, încat sã existe posibilitatea unei separãri în camerã astfel încat, de la locul unde lucreazã unul, lumina sã nu-l deranjeze pe celãlalt care are un alt ritm de lucru si de somn. Nu cred deloc cã e rãu ca doi copii de acelasi sex sã doarmã în aceeasi camerã. Desi poate deveni o problemã, începand de la pubertate.

Important rãmane însã sã fie izolati în timpul somnului. Nu cred cã paturile suprapuse reprezintã o solutie fericitã, desi pe copii îi amuzã cand sunt mici. În paturile suprapuse, în timpul somnului, toate miscãrile unuia se transmit celuilalt, dacã paturile nu sunt bine fixate în perete. În timp ce doarme, oricine face o regresie, iar copiii care dorm în acest gen de paturi rãman dependenti unul de altul, o dependentã impusã de tipul de mobilier în care dorm. Paturi care intrã unul în altul sunt preferabile cînd nu existã prea mult spatiu; cu atat mai mult cu cat este mai comod pentru fãcutul patului, si mai comod cand unul din copii e bolnav si trebuie sã stea în pat.
Nu este bine ca doi copii, chiar de acelasi sex, gemeni sau de varste diferite, sã doarmã în acelasi pat. Solutie care avea mai putine inconveniente la tarã (si nu întotdeauna) decat la oras, unde promiscuitatea este permanentã (sau aproape) în timpul zilei. Fiecare trebuie sã-si aibã locul sãu noaptea, fãrã sã se ciocneascã mereu de corpul celuilalt. În timp ce dormitul în aceeasi camerã nu e defel acelasi lucru si nu e dãunãtor, doar dacã fratele cel mare este deja adult în timp ce celãlalt este încã un copil.