„Uite căţelul, mamă, să nu te apropii, că te muşcă şi pe urmă faci injecţii în burtă” i se spune copilului care de obicei nu prea ştia ce este frica de animale până la această vârstă. Aceasta este o frică indusă, chiar dacă la baza „sfatului” stă dorinţa de a prevede anumite accidente care se pot întâmpla. Dar pe acelaşi principiu ar trebui să îi spunem copilului să nu mergi, mamă că poţi cădea şi îţi rupi picioarele?

Fricile, temerile sunt normale la copil, unele dintre ele îl vor însoţi multă vreme încă din primele luni de viaţă – frica de zgomote puternice, frica de oamenii pe care nu îi cunoaşte, frica de a fi abandonat, de a fi singur (apar din primul an de viaţă şi dispar progresiv prin experienţa pe care o capătă copilul), frica de întuneric, de insecte, de furtună, mai apoi de monştrii, fantome, vrăjitoare, animale, de medici sau halate albe, de a vorbi cu oameni pe care nu îi cunoaşte. Fricile de fiinţe reale sau imaginare sunt frici care îl încurcă mult pe copil cu atât mai mult cu cât majoritatea sunt induse de adulţi cu bună ştiinţă sau nu. Până la un moment dat, când devin invalidante, fricile copilului sunt fireşti, pentru că nu are capacitatea de a face deosebirea între real şi imaginar. De aceea trebuie să facem tot ce putem pentru a linişti copilul , a-i creşte încrederea în el pentru ca sămânţa fricii să nu creeze în mintea lui un mod de a fi – evitarea acţiunilor sub pretextul conştient sau inconştient al fricii.

Frica de întuneric – apare la majoritatea copiilor în jurul vârstei de 2-3 ani, şi poate căpăta „completări” – întuneric şi fantome, sau monştrii, urşi, hoţi...Dacă părinţii nu au un comportament liniştitor, ci încurajează această temere pentru a ţine copilul sub control, frica nu va dispărea ci va evolua. Pentru a scăpa de această frică poate fi util jocul de-a baba-oarba, sau „ghiceşte ce ai primit” cînd copilul nu îşi foloseşte simţul văzului, când ântunericul prin ânchiderea ochilor este astfel un partener de joacă. După care jocul se poate repeta ân ântuneric adevărat, noaptea, cu lumina stinsă.(nu vă aşteptaţi la progrese rapide, este totuşi o frică)
Frica de apă – de baie, de apă întinsă: râu, mare, este o dificultate care apare la copiii care au fost forţaţi la un moment dat să ia contact brutal cu apa. Copiilor le place apa, au trăit înainte de a ieşi la lumina zilei în apă, ân burtica mamei. Cu blândeţe vor scăpa de aceasta teamă când vor şti să înoate .

Frica de animale - frica de animalele periculoase nu este o frică de luat în seamă.Nu vă încurcă existenţa faptul că vă e teamă de rechini, şerpi sau lupi, dar cea de câini sau pisici poate să o facă. Frica în general este rezultatul unei experienţe negative trăite pe propria piele sau indusă de altcineva prin experienţa sa sau ceea ce povesteşte despre acest lucru. În epoca de piatră frica de animale ne-a salvat viaţa; în epoca modernă, ne-o încurcă. Ca să scape de teama de animale identifică animalul de care îi este frică şi desenaţi împreună copii şi animalele respective în contexte prietenoase. Dacă nu te pricepi la desen cu atât mai bine. Desenează puii animaleleor respective şi povesteşte-i cum sunt neajutoraţi şi plâng şi ei uneori de frică, dar că încearcă să fie curajoşi

Găseşte imagini din cărţi, reviste cu puii animalelor şi cu animalele adult şi încearcă să îl obişnuieşti cu imaginile până când nu-i va fi frică de imaginile respective. Citiţi împreună despre animalele respective şi obiceiurile lor de viaţă.

După ce ne-am obişnuit cu imaginile din cărţi, poze, trecem la animale de pluş. Cumpărăm animale de pluş sau alte materiale, închipuind animalul de care îi este frică copilului. Ne jucăm cu ele şi ne imaginăm că sunt adevărate şi le mângâiem, ne apropiem de ele, le imităm sunetele.

Este timpul să ne întâlnim cu animalul real. Este bine să găsim puii animalelor respective, să ne asigurăm înainte că respectivele animale sunt blânde şi prietenoase ca să nu ne întoarcem de unde am plecat (un căţeluş în toane rele care îl capsează pe copil tocmai când am făcut atâtea progrese). Nu forţa apropierea, lasă lucrurile să se întâmple firesc.

Frica de „omul rău” – tâlharul, hoţul care vine şi îl bagă în sac ... oare unde a auzit copilul aceste poveşti? Este bine să ânvăţăm copilul ce să facă pentru a preveni anumite pericole (lucrurile se întâmplă totuşi), dar până la a isteriza copilul asupra unor pericole imaginare şi a-l face să se teamă să întâmpine oamenii pe stradă este o mare distanţă.Un comportament supraprotector va face piticul să creadă că trăieşte într-o lume periculoasă, în care nu trebuie să ai încredere în nimeni şi nimic. Soluţia – fiţi relişti, nu catastrofici, şi, pentru orice eventualitate învăţaţi copilul numele, adresa, numărul de telefon, ce să facă în caz că se pierde, cui să ceară ajutorul, ce să accepte şi ce nu de la adulţii pe care nu îi cunoaşte.

Psihoterapeut Cristiana Haica

Fa-ti o programare: 0723 519 348