Din momentul in care poate sa mearga, sa apuce cu manutele si sa vorbeasca, bebelusul isi da seama ca este o persoana independenta Imediat ce poate sa mearga, sa apuce cu manutele si sa vorbeasca, bebelusul isi da seama ca este o persoana independenta, cu propriile sale dorinte si pareri, diferite de cele ale adultilor. Nu mai accepta ca altcineva sa-i controleze in totalitate viata, vrea sa-si exprime sentimentele, sa ia decizii singur. Toate acestea sunt semne ca cel mic creste si isi dezvolta o personalitate proprie.
Insa pentru un copil care de-abia merge in picioare viata este destul de grea. Nu intelege unele lucruri, vrea sa faca lucruri pe care adultii nu ii permit sa le faca si in plus, corpusorul mic, fara putere nu il ajuta deloc. Traieste intr-o lume prea mare pentru el, cu obiecte prea grele, astfel ca incercarile lui de independenta duc imediat la frustrare, sentiment ce nu poate fi evitat, orice ai face. Insa prea multa frustrare poate sa diminueze increderea in sine a copilului. Timpul si energia care ar fi putut fi investite in invatarea anumitor lucruri vor fi folosite pentru exprimarea furiei.
Copilul poate fi foarte usor de catre un adult.Un copil care se simte presat, obligat, va face exact contrariul a ceea ce se doreste a face. Daca insistati va opune si mai multa rezistenta. Dar daca simte ca are un anumit control asupra vietii sale, va deveni brusc mult mai cooperant. Oricat ia-ti respecta sentimentele, intotdeauna vor fi situatii in care pur si simplu nu-i poti da voie sa faca ceea ce isi doreste. Aici trebuie sa intre in scena tactul, imaginatia si talentul de actor al mamei.
Gasiti noi modalitati de a-i explica situatiile, noi rezolvari pentru fiecare situatie in parte, distrageti-i atentia de la lucrul pe care nu are voie sa-l faca si veti reusi sa-l scutiti de frustrari, macar intr-o oarecare masura.
Copiii mici sunt foarte interesati de alti micuti cu varste apropiate. Daca au ocazia pot chiar sa lege prietenii durabile. Dar si prietenii cei mai buni pot sa fie rai unii cu ceilalti pentru ca aceasta varsta, un copil nu poate sa se puna in locul celuilalt si sa il inteleaga. Daca ambii copilasi vor aceeasi jucarie, membrul dominant al perechii o va obtine iar celalalt va incepe sa planga. Daca unul din ei vrea sa isi imbratiseze prietenul, iar prietenul nu vrea sa fie imbratisat, conflictul se va sfarsi, din nou, urat. Abilitatile sociale se dezvolta cu timpul, dar este nevoie de exercitiu. Pana atunci, nu va asteptati ca doi copii sa-si rezolva singuri problemele. Au nevoie de un adult care sa ii urmareasca si sa le explice cum stau lucrurile. Daca se trag de par si se lovesc unul pe altul nu vor invata niciodata nimic.
Obiectele pe care un copil vrea sa le foloseasca "refuza" de multe ori sa faca ceea ce ar vrea micutul. Puterea lui nu se compara cu cea a unui adult si nici coordonarea miscarilor nu este inca foarte buna. "Luptele" cu un obiect sunt adesea educative, in masura in care copilul afla ce face si ce nu face un anumit obiect, informatii care sunt extrem de importante pentru el. Poate sa devina frustrat pentru ca un cub nu incape intr-un cilindru, dar incercarile lui nereusite il vor invata despre formele si marimea obiectelor. Este genul de frustrare educativa, care il invata ceva despre lumea inconjuratoare si de care, in general, nu trebuie sa-l feresti. Atunci cand cel mic renunta la incercarile sale, obosit si suparat, este cazul sa interveniti si sa-l ajutati. Chiar si atunci incercati sa vedeti care este problema si sa-i oferiti ajutorul minim, dandu-i impresia ca a reusit singur. Este o modalitate de a ajuta copilul fara sa-i diminuati increderea in sine si in fortele proprii.
Dupa ce a invatat ce fac anumite obiecte si cum trebuiesc folosite, pot interveni alte tipuri de frustari in viata micutului. Isi va da seama ca nu poate sa foloseasca unele obiecte pentru ca nu are destula putere sau pentru ca nu e destul de inalt ca sa ajunga la ele. In asemenea cazuri, nu trebuie sa ezitati in a-l ajuta imediat. Acest tip de frustrare nu il invata nimic si nu-i ofera nicio provocare, ci doar dezamagire si suparare. Pentru a se dezvolta armonios si pentru a fi fericit, un copil nu are nevoie de o camera plina cu jucarii. Ajung doar cateva obiecte, care sa fie potrivite pentru varsta lui si pentru puterea lui. Un carucior de papusi care este prea greu pentru ca micutul sa-l poata impinge, o minge care este prea grea pentru a putea fi ridicata de jos nu ii vor folosi la nimic, ba chiar vor reusi intr-un final sa-l supere. Daca nu-i puteti oferi un carucior potrivit pentru puterile lui sau o minge foarte usoara este mai bine sa nu aiba deloc aceste obiecte. Pastrati-le ascunse pana cand copilul va fi indeajuns de mare ca sa se poata juca cu ele. Il scutiti astfel de frustrarea de a trai intr-o lume prea mare pentru el.    

Cuvinte cheie: psiholog, psihoterapeut, psihologie, psihoterapie, logopedie, psihoterapie pentru copii si adolescenti