Leadership-ul reprezintă fenomenul de influenţare a comportamentului subalternilor, cu ajutorul instrumentelor de natură psiho-socială (motivare, implicare în realizarea obiectivelor, generarea satisfacţiei). Ordway Tead defineşte lidership-ul ca fiind “arta de a influenţa oamenii pentru a-i determina să participe la realizarea unui obiectiv pe care ajung să îl considere dezirabil.”(The Art of Leadership). De asemenea, The Collins English Dictionary oferă mai multe sensuri pentru acest termen, printre care şi abilitatea de a conduce. G.A Cole defineşte conducerea ca “un proces dinamic de grup, prin care o persoană reuşeşte să-i determine, prin influenţă, pe ceilalţi membri ai grupului să se angajeze de bunăvoie în realizarea sarcinilor sau scopurilor grupului, de-a lungul unei anumite perioade de timp şi într-un context organizaţional particular.” Din majoritatea definiţiilor se poate observa că procesul conducerii are un caracter psihosocial deoarece se sprijină pe trei elemente fundamentale: grupul, influenţa şi scopul.

Un aspect foarte important este acela că la baza leadership-ului se află spiritul de echipă, aceasta constând în acceptarea angajaţilor de a gândi, de a acţiona şi de a se comporta armonizat, în concordanţă cu un scop bine definit şi comun.

Printre problemele majore cu care se confruntă companiile din ziua de astăzi este şi aceea legată de adaptarea la tot ce înseamnă schimbare. Astfel, schimbările care au apărut în societate, pe piaţă, la nivel de clientelă şi de tehnologie, au forţat organizaţiile să dezvolte noi strategii şi căi de acţiune. Dintre cele mai dificile sarcini ale unui lider este aceea de a mobiliza oamenii să se adapteze la noile condiţii de muncă.

În ceea ce priveşte identificarea provocării de adaptare, este explicit faptul că – atunci cand organizaţia nu poate învăţa cu rapiditatea corespunzătoare să se adaptaze la noile tendinţe şi provocări, aceasta riscă să se îndrepte ireversibil spre declin. Heifetz şi Laurie consideră că pentru a reuşi să treci peste obstacolele adaptării, managerii trebuie să depaşească prejudecaţile conform cărora conducătorul comandă şi angajaţii execută. Soluţiile pentru realizarea adaptării vizează colaborarea tuturor membrilor dintr-o organizaţie şi asumarea unei responsabilităţi colective faţă de situaţiile problematice cu care se confruntă.

Un lider, indiferent de nivelul la care se află şi indiferent de felul cum este investit, trebuie să-i susţină pe oameni în confruntarea cu noile provocări, în ajustarea noilor valori, în modificarea perspectivelor şi în învăţarea noilor reguli.

Cele mai frecvente mituri legate de conducere

Conducerea înseamnă putere asupra celorlalţi.
Există concepţia potrivit căreia un bun lider dispune de capacitatea de a manipula, de a controla oamenii şi de a-i determina pe aceştia să asculte. Este adevărat că un lider este cel care decide şi alege cea mai bună opţiune dar este necesar să acţioneze în interesul superior al grupului şi în consens cu acesta. Deşi, în ansamblu, conducerea este o formă de putere, este important de reţinut că trebuie exercitată cu oamenii, decat asupra oamenilor.

Unii oameni sunt născuţi lideri.
S-a pus în evidenţă, prin mai multe tipuri de cercetări, că nu este o regulă de natură genetică, pentru a fi un bun lider, şi mai degrabă, abilitatea de a conduce se obţine prin practică, motivaţie, sistem de valori. Asocierea dintre anumite variabile ale personalităţii şi eficienţa conducerii s-a dovedit a fi nefondată şi în nici un caz o regulă care să condiţioneze reuşita. Astfel, un lider nu este un fericit “accident genetic”.

Un lider este lider în orice împrejurare.
Tot ca şi mit se conturează şi concepţia potrivit căreia un lider care este bun într-o situaţie este automat bun în toate situaţiile. Se ignoră aici toate variabilele şi circumstanţele de mediu, contextul social care au o pondere semnificativă în determinarea eficienţei liderului. Grupurile preferă să nu aibă lider.

Cu toate că se spune că cei conduşi sunt invidioşi pe autoritatea liderului, cercetările arată că acest lucru nu este întodeauna valabil. Deşi în unele situaţii grupurile funcţionează foarte bine şi fără lider, totuşi, la un nivel mai ridicat şi acolo unde sarcinile presupun o mai mare complexitate, este chiar necesar să existe un centru de control, prin care să fie coordonate şi împărţite toate sarcinile. S-a constatat că în acest caz, satisfacţia şi productivitatea grupului sunt mult mai mari.

Un bun lider este foarte iubit.
Nu aceasta este condiţia pentru a fi un bun lider. De multe ori, acţiunile liderului sunt în dezacord cu opiniile membrilor grupului. Deşi există cazuri în care liderii sunt foarte iubiţi, nu afecţiunea este trăsătura cheie pentru actul de conducere.

Liderul se foloseste de doua mecanisme fundamentale: persuasiunea şi seducţia. Persuasiunea reprezintă “acţiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru”; în felul acesta, liderul se apropie de colaboratorii săi, iar prin seducţie îi atrage. Aceste două variabile de influentă, se bazează pe: magnetismul fizic al liderului (prezenţa sa îi stimulează pe ceilalţi la acţiune), magnetismul intelectului, al gâdirii şi al ideilor (este clar, convigător, accesibil, inteligibil), magnetismul inimii (ştie să îi asculte pe ceilalţi) şi magnetismul sufletului (carisma). Dar există şi situaţii când toate aceste arme ale liderului se pot converti în perversiuni, fiind folosite ca mijloace de atingere a unor scopuri egoiste sau de obţinere a beneficiilor prin manipulare şi influenţare negativă.
Cuvinte cheie: psiholog, psihoterapie, psihoterapeut, lider, organizatie
Psiholog Daniela Ghitulescu

Afla mai mult despre psihoterapie!