Maratonul vieţii
Hypnos si starea de veghe sau armonia dintre constient si inconstient
Mergând pe stradă, am auzit, fără să vreau o discuţie între două persoane. Subiectul era boala unui copil. O idee de a ajuta, de a face ceva pentru acel copil, pentru binele şi însănătoşirea lui mai rapidă, era de a-i administra un medicament, un sirop, care să-l ajute să doarmă. Una din persoane a spus “în somn se reface şi se vindecă mai repede.”
Este cunoscută “puterea” somnului în refacerea fizică a organismului, este cunoscută “puterea” psihicului în controlul bunei funcţionări a fizicului. Dar ce se întâmplă în timpul somnului? Ce se petrece în relaţia fizic-psihic? Ce se întâmplă în universul nostru intim?
Ce este credinţa? Care este puterea ei? Cum ajută şi cum îşi face simţită această putere? De unde vine ea? Care este sursa ei? Sunt întrebări care mai mult sau mai puţin ne-au atins.
Hipnoza este o stare alterată a conştiinţei, în care cenzura, tensiunea, puterea conştientului slăbeşte, oferind o nebănuită şi minunată ocazie: să luăm contact cu inconştientul, să-l auzim, să-l ascultăm, să-l înţelegem. Dar vai! Ce păcat! Am uitat limba lui, nu mai ştim cum să-i vorbim, nu mai ştim cum să-l înţelegem. Nu este nimic pierdut, nu este o tragedie. Limbajul a fost doar uitat. Am uitat cum să comunicăm cu el. Limbajul acestei comunicări este metafora, este simbolul, cea care ne apare şi în somn. Nu întâmplător cuvântul hipnoză provine de la grecescul hypnos, care înseamnă somn. Şi nu lipsită de întâmplare este şi zicala antică: calea regală catre inconştient este somnul. Inconştientul îşi povesteşte viaţa prin aceste metafore şi simboluri. Iar cel care trebuie să se folosească de ele, să descopere răspunsurile, soluţiile, este conştientul nostru. Nu putem exista, funcţiona în inconştient. De aceea soluţia cea mai buna şi poate singura, este de a echilibra, de a armoniza trăirile conştiente, emoţiile, gândurile, dorinţele, cu p
ulsiunile, impulsurile inconştiente. Este important să încercăm să înţelegem ce ni se întâmplă şi de ce. Dar cel mai important este ca prin această înţelegere să facem primul pas spre o viaţă mai bună, mai fericită, mai liniştită. Este important să ne găsim propriile răspunsuri, propriile resurse, propriile rezolvări. Fiecare din noi suntem unicat în acest univers. Este important să învăţăm cum să ne folosim de fiecare experienţă din viaţa noastră, cum să ne uităm în noi, cum să ne privim şi să ne înţelegem. Cea mai grea călătorie din viaţă, este călătoria în noi. E foarte important să ne iertăm, să ne valorizăm, să vedem cât suntem de buni şi minunaţi. E foarte important să găsim resursele pentru a face aceste lucruri. Este foarte important să ne oprim din vâltoarea în care ne aruncă viaţa şi să ne privim.
E posibil să treacă mult timp până obosim şi să simţim nevoia acestei regăsiri, acestei priviri în noi, acestui repaus pe care să ni-l îngăduim. Iar atunci, e posibil să nu ne recunoaştem, să nu vrem să ne mai privim, să fugim de noi. Şi fugim ca nişte atleţi foarte bine pregătiţi, fugim spre ce? Spre un sfârşit al cursei. Dar care va fi marele premiu? Vă las pe dumneavoastră să-l definiţi, să-l găsiţi, să-l priviţi şi să vă daţi seama dacă este un premiu pe care îl doriţi. Unii îl doresc, alţii nu. Dar majoritatea nu se gândesc la el. De ce? Fiindcă s-ar putea să nu-l mai dorească şi atunci ar trebui să abandoneze fuga, alergarea. Dar nu au puterea, nu au motivaţie, nu au curaj. De ce? Fiindcă nu i-a invăţat nimeni că se poate şi altfel. Că există şi altceva. Că nu ştiu ce să facă şi cum să facă. Ei au învăţat să alerge. Nu ştiu să meargă sau să se oprească. Ei au învăţat să privească fără să vadă, să audă fără să asculte şi mai ales fără să înţeleagă. Au intrat pe pista de maraton a vieţii, sunt maratonişti prin viaţă. Ei văd doar în exterior, văd doar pista, văd jaloanele, văd ceilalţi concurenţi. Dar în tot acest timp, în această alergare, nu vor avea nici o oglindă în care să se vadă pe ei. Efortul îi solicită atât de mult încât nu se mai gândesc la nimic altceva decât la această alergare, la efort, la puls, la bătăile inimii.
Hipnopsihoterapia ericksoniană poate fi o cale spre acest sublim contact, spre această emoţionantă reîntâlnire dintre conştient şi inconştient. Ea este o poartă magică spre un tărâm viu şi plin de propriile mistere, un spaţiu atemporal, un spaţiu fără margini, fără limite, fără norme, restricţii şi condiţionări. Este un loc diferit de cel în care suntem obişnuiţi să gândim, să decidem şi să acţionăm. Este un loc din care putem să extragem răspunsuri, resurse, înţelesuri mult căutate. Este un loc în care imposibilul devine posibil, în care cel slab îşi regăseşte puterea, în care cel orb poate vedea iar cel surd poate auzi. Este un loc în care credinţa îşi are rădăcinile adânc înfipte. Este un loc în care putem extrage seva credinţei, licoarea magică, ambrozia zeilor.
Când ajungem să credem cu adevărat în ceva sau în cineva, putem muta munţii, putem învinge orice, putem realiza şi ne putem realiza. Atunci când ceva miraculos s-a petrecut în viaţa ta, când ceva inexplicabil s-a întâmplat, să nu uiţi că toate acestea vin din tine, că sursa este în tine. De multe ori nu realizăm acest lucru, nu îl controlăm şi avem tendinţa de a atribui şi de a-i găsi explicaţii externe supranaturale. Supranaturalul este în noi, este în credinţa noastră interioară, este în esenţa şi profunzimea noastră.
Nu uitaţi că funcţionarea corpului, a organelor, a glandelor şi cel mai important, sistemul imunitar este în stransă corelaţie, legătură cu psihicul. De aceea atunci când suntem dezechilibraţi emoţional, când suferim, când avem o nemulţumire puternică, ne îmbolnăvim mai repede, mai uşor şi mai des. S-a constatat prin observaţii şi statistici clinice, că incidenţa la femei a cancerului la sân este în strânsă corelaţie cu un eveniment dramatic din viaţa ei de cuplu, precum divorţul sau decesul soţului. La fel s-a constatat şi însănătoşirea sau prelungirea duratei vieţi atunci când psihicul te ajută, când psihicul este puternic şi mobilizează toate resursele. De aceea hipnopsihoterapia este recomandata nu doar in probleme de psihic sau de suflet ci si in probleme de natura somatica, in sensul sustinerii imunitatii si pentru grabirea vindecarii sau scurtarea perioadei de recuperare.
Psiholog,
Daniel Cristea
- 801 afişări
Interpretare vise
Ne petrecem o treime din viata in stare de somn iar o mare parte din aceasta stare este dedicata viselor. Visele au preocupat intotdeauna omenirea. Sunt vise care ne tulbura, vise pe care cu greu le uitam sau vise intense din care nu am mai vrea sa ne trezim. Inevitabil ne gandim aproape de fiecare data ce simbolizeaza aceste vise.
Va invitam sa calatoriti in lumea viselor oferindu-va interpretarea psihologica a viselor.






