În aşteptarea noului an şcolar







Vacanţa se apropie de sfârşit, atât pentru cei mici cât şi pentru elevii din clasele mai mari. Indiferent de vârstă cu toţii trebuie să înceapă achiziţionarea şi organizarea lucrurilor necesare.
Grădiniţele îşi reîncep programul şi oricât de greu i-ar fi copilului să îşi petreacă tot mai puţin timp alături de cei dragi (părinţi, bunici sau bone), această ruptură trebuie să se producă deoarece îl ajută să intre mai uşor într-o nouă etapă a dezvoltării sale: învaţă să aibă un program, începe să aibă noţiunea timpului, se disciplinează şi respectă diverse reguli, face o serie de activităţi stimulative etc.
Încă de mic copilul trebuie pregătit psihic atunci când trece de la o activitate la alta; tot aşa şi începutul şcolii trebuie anunţat de părinte cu aproximativ două săptămâni înainte. Cum să procedaţi pentru a evita crizele pe care copii le fac crezând că vă vor scăpa, dar mai ales pentru a face ca începutul şcolii să fie aşteptat cu nerăbdare? Iată câteva idei:
Discuţii despre şcoală. Copilul trebuie să aştepte în mod plăcut începutul şcolii şi de aceea indicat ar fi să purtaţi discuţii despre el şi revederea colegilor, profesorilor sau cunoaşterea noilor elevi; să-i stârniţi curiozitatea cu privire la noile manuale sau discipline...dar nu uitaţi trebuie să vorbiţi cu el cel puţin o dată la două zile despre acest subiect.
Achiziţionarea rechizitelor. Părinţii trebuie să meargă la cumpărături împreună cu copiii. Dar nu uitaţi: înainte de a pleca de acasă trebuie să ştie de ce bani dispuneţi şi astfel îl faceţi un pic responsabil de achiziţiile pe care le face. E bine să îşi aleagă singur rechizitele pentru a-i fi drag să le folosească, aşadar încercaţi să ajungeţi împreună cu el la aceleaşi concluzii pentru a fi convins că face alegerile cele mai bune.
Trezitul dimineata. Pentru a nu părea un calvar trezitul dimineaţa, cel mai bine ar fi să îi reglaţi ora de trezire din aproape în aproape, cu câte o oră mai puţin până se ajunge la ora potrivită de trezire pentru a ajunge la şcoală. Pentru a nu fi supărat că îi stricaţi somnul, cel mai bine este să îl implicaţi în activităţi plăcute. Trebuie să ştie şi el de această reorganizarea a timpului deoarece aşa va înţelege de ce seara trebuie să adoarmă mai devreme.
Rearanjarea camerei. Copilul trebuie să ştie că trebuie să îşi facă temele în acelaşi loc în fiecare zi. Are nevoie de un loc linistit în care să aibă cât mai puţine lucruri care să îi distragă atenţia; deci toate rechizitele şi materiale didactice ar trebui să îi fie la îndemână. Dacă doriţi îi puteţi cumpăra în dormitor un obiect, pe care să îl puneţi acolo unde copilul îşi face temele: un suport de creioane, o veioză atractivă, un scaun confortabil sau cel puţin să îi rearanjaţi mobilierul din camera sa, astfel încât să-i fie şi lui drag să îşi facă lecţiile acolo.
Există o serie de metode prin care să-i convingeţi pe copiii voştri că e bine şi frumos să meargă la şcoală, trebuie doar să fiţi inventivi şi să vă adaptaţi la copilul vostru.

Psiholog Ioana Stoica

Interpretare vise

Ne petrecem o treime din viata in stare de somn iar o mare parte din aceasta stare este dedicata viselor.  Visele au preocupat intotdeauna omenirea. Sunt vise care ne tulbura, vise pe care cu greu le uitam sau vise intense din care nu am mai vrea sa ne trezim. Inevitabil ne gandim aproape de fiecare data ce simbolizeaza aceste vise. 

Va invitam sa calatoriti in lumea viselor oferindu-va interpretarea psihologica a viselor.

 

Sondaj