Intr-adevar, ploaia se pregatea sa cada. Pe cer erau o multime de nori care se impingeau unul in altu, de parca se certau intre ei. Pana la urma, cearta lor s-a schimbat in bataie adevarata. Norii negri si gri au inceput sa se bata cap in cap si sa faca uite-asa: Buuum-bu-bum! Unii nori, mai simpatici, stateau pe margine si se uitau la cei care se bateau. Dar vantul, vazand ca sunt niste nori de ploaie buni si cuminti, le dadea cate un branci si atunci norii cei  buni cadeau, buff..., peste norii cei batausi.
Norii batausi nu stiau ca vantul e de vina, si navaleau cu pumnii stransi si cu fruntea plina de cucuie mari, asupra norilor buni si cuminti. Din intamplarea aceasta trista, si pe care nici nu mai pot sa ti-o spun mai departe, atat sunt de suparata, a iesit ca norii cei buni au fost batuti mar. Pana la urma ei nu s-au mai deosebit in nici un fel de norii cei rai. Ochii au inceput sa le straluceasca de durere si sa planga de necaz. Cand norii cei buni plang, pe pamant ploua. Asa se intampla intotdeauna cu norii cei buni. Ei plang si lacrimile lor se fac picaturi mici de ploaie. Ploaia cade si tu poti sa vezi cum ploua. Uite-te pe fereastra! Norii cei buni plang ce plang, apoi fug necajiti pe cer, acolo unde cred ei ca se pot plimba linistiti intre cer si pamant.