Psihologia muncii studiază fenomenele şi particularităţile psihice implicate în activitatea de muncă a omului precum şi comportamentul acestuia la locul de muncă.
Psihologia muncii a apărut iniţial sub denumirea de psihotehnică sau psihologie aplicată, fiind implicată mai ales în activitatea de selecţie uzinală şi orientare profesională.
Ulterior au apărut probleme legate de: adaptarea omului la locul de muncă, oboseala şi accidentele de muncă, mutaţiile sistemului om-maşină-mediu industrial, ceea ce a determinat orientarea interesului şi a atenţiei către aspecte ale psihologiei muncii.
În România unul dintre primele laboratoare de psihotehnică a fost înfiinţat de J.M.Lahy care a studiat aspecte referitoare la cauzele şi efectele oboselii, elemente ale adaptării maşinii la om, ceea ce va constitui mai târziu obiectul psihologiei inginereşti şi ergonomiei.
Ramurile psihologiei muncii sunt: psihologia transporturilor, industrială, economică, a agriculturii, psihologia personalului, psihologia inginerească (ergonomia).
Dintre relaţiile psihologiei muncii cu alte ramuri ale psihologiei amintim relaţiile cu: psihologia generală, diferenţială, psihologia vârstelor, psihopedagogia, psihologia socială, psihopatologia, etc.
În ceea ce priveşte relaţiile cu alte discipline care studiază munca, psihologia muncii stabileşte legături cu: sociologia, medicina, dreptul, economia, ingineria etc.
 
Domeniile psihologiei muncii se clasifică astfel:

1. după specificul activităţii desfăşurate deosebim:
- psihologia transporturilor
- psihologia industrială
- psihologia agriculturii
- psihologia economică

2. din punctul de vedere al raportului om-muncă psihologia muncii urmăreşte soluţionarea a două categorii de probleme:
a. adaptarea omului la muncă: pentru realizarea acestui obiectiv sunt necesare parcurgerea mai multor etape care sunt activităţile specifice psihologiei personalului:
- analiza psihologică a profesiunilor
- analiza factorilor de personalitate şi a particularităţilor psihice implicate în activitatea profesională pentru exercitarea cu succes a acesteia
- orientarea şcolară şi profesională
- recrutarea şi selecţia de personal
- elaborarea metodelor de pregătire şi perfecţionare profesională
- abordarea problemelor legate de gestionarea forţei de muncă: repartizarea pe locuri de muncă, promovările, reciclările, schimbarea locului de muncă, fluctuaţiile de personal
b. adaptarea muncii la caracteristicile psihofiziologice ale individului: aceasta constituie obiectul psihologiei inginereşti care îşi propune ca prin studii şi cercetări să adapteze munca (echipamente, maşini, ambianţă, etc.) la posibilităţile persoanei. Ea pleacă de la capacităţile normale ale omului şi propune inginerului proiectarea şi construcţia echipamentului tehnic după principii şi norme care să nu depăşească posibilităţile omului şi care să-i asigure o activitate optimă (sigură, eficientă, confortabilă, satisfăcătoare).

Relaţiile psihologiei muncii cu alte ramuri ale psihologiei şi cu alte discipline care studiază munca.
Psihologia muncii stabileşte legături cu alte ramuri ale psihologiei cum ar fi :
1. Psihologia generală: psihologia muncii preia cunoştinţe fundamentale din psihologia generală pe care le particularizează la procesul muncii.

2. Psihologia copilului: aceasta studiază legile dezvoltării psihice a copilului şi adolescentului. În liceele de specialitate, şcolile tehnice şi şcolile profesionale, sunt cuprinşi în majoritatea cazurilor,
adolescenţi. În legătură cu aceştia se pune problema găsirii celor mai eficiente metode de asimilare rapidă şi temeinică a profesiunilor. De aceea este necesară cunoaşterea particularităţilor individuale şi de vârstă, dezvoltarea proceselor psihice, etc.

3. Psihologia diferenţială: aceasta studiază particularităţile care-I deosebesc pe oameni şi se află în raporturi de reciprocitate cu psihologia muncii, prin testarea în vederea selecţiei profesionale sau
relevarea particularităţilor interindividuale în studiul diferitelor mecanisme psihice implicate în funcţiile şi sarcinile de muncă.

4. Psihologia socială: activităţile de muncă se desfăşoară într-un cadru social, organizaţional care implică relaţii interpersonale (profesionale/ neprofesionale, de cooperare/ competiţie), restricţii sau
facilităţi în muncă, coduri de conduită în plan operaţional şi de siguranţă, stiluri de conducere la nivelul grupelor de muncă, variabile managerial-organizaţionale, etc.

5. Psihopatologia şi psihologia medicală: pe de o parte prin orientarea şi selecţia profesională se identifică persoanele apte pentru anumite tipuri de profesiuni iar pe de alta prin expertizări periodice se poate determina gradul de degradare fizică şi psihică şi eventuala apariţie a bolilor profesionale.

În ceea ce priveşte alte discipline care studiază munca, psihologia muncii stabileşte legături cu :
1. Sociologia, care oferă date privind evoluţia procesului de muncă şi influenţa acestuia asupra vieţii şi activităţii oamenilor, organizarea socială a instituţiilor, specificul categoriilor socio-profesionale.

2. Fiziologia muncii: studiază modificările care se produc în organismul uman în procesul muncii (respiraţie, circulaţie, efort muscular, etc)

3. Igiena muncii: studiază influenţa microclimatului (vibraţii, zgomote, temperaturi ridicate/ scăzute, iluminat, curenţi de aer, umiditate, etc) asupra individului precum şi factorii de risc privind bolile
profesionale şi diminuarea influenţei acestora.
Psihologia muncii face recomandări asupra condiţiilor optime de muncă în diferite sectoare ale producţiei: siderurgie, industria constructoare de maşini, minerit, industria chimică, etc.

4. Pedagogia: în cadrul problematicii de pregătire şi perfecţionare, specializare şi recalificare profesională, prin programarea procesului de pregătire, a conţinuturilor de învăţare precum şi a metodelor folosite.

5. Economia muncii şi organizarea producţiei: furnizează informaţii referitoare la procesul de producţie: normarea timpului de lucru, pregătirile pentru fabricaţie, controlul tehnic etc.

6. Economia politică: oferă informaţii cu privire la influenţa exercitată de condiţiile social-istorice asupra psihicului uman, asupra conştiinţei.

7. Ingineria: furnizează date referitoare la proiectarea şi construcţia echipamentului tehnic.

8. Ergonomia este ştiinţa prin care se realizează o adaptare reciprocă completă între oameni, echipamente şi mediul ambiant, ca sisteme simple/complexe.

Legătura dintre toate disciplinele enumerate mai sus se realizează în cadrul ergonomiei, unde se pot urmări aspecte legate de:
- Ameliorarea gradului de securitate a muncii
- Reducerea absenteismului
-Creşterea eficienţei
- Diminuarea gradului de solicitare
- Creşterea satisfacţiei în muncă
Rezolvarea acestor aspecte ridică nu numai probleme de psihologia muncii, ci şi probleme economice, medicale, tehnice, sociale etc.

Psiholog Iulia Florea