Oamenii puternici, adevăraţi fac greşeli la fel ca şi oamenii slabi. Diferenţa este că cei puternici îşi recunosc greşelile şi învaţă din ele. Astfel ei devin puternici.
Crezi că eşti un părinte bun? Îţi educi corect copilul? Se poate, şi te felicit. Dar din păcate mulţi dintre noi, deşi ne credem părinţi buni, facem greşeli grave, bine intenţionate dealtfel, care ne pot afecta uneori iremediabil copiii. Nici un părinte nu face intenţionat greşeli, pur şi simplu încercam să ne descurcăm cât mai bine cu ceea ce ştim despre creşterea şi educarea copiilor. Greşelile pe care le putem face sunt variate şi privite din diferite unghiuri sunt mai mult sau mai puţin grave. Iată însă cam care ar fi cele mai greu de îndreptat greşeli pe care le putem face ca părinţi.
• Nu supraveghezi copilul suficient 
Dacă toţi părinţii şi-ar supraveghea copiii aşa cum trebuie ar putea fi evitate foarte multe din nenorocirile despre care auzim la ştiri. Cum ştiu dacă îmi supraveghez copilul suficient întreaga zi? Dacă copilul e la grădi sau la şcoală fac vizite inopinate acolo şi văd dacă şi cum sunt supravegheaţi copiii. Dacă nu, mută-l. În alte ţări vârsta legală la care un copil este lăsat neînsoţit pe stradă este 13 ani! Nu bântuie singuri cumpărând ţigări sau băutură. Ştim că cei mai mulţi copii păţesc tot felul de lucruri după-amiaza în intervalul dintre şcoală şi întoarcerea părinţilor de la muncă.Cum eviţi asta – asigură-te că ai pe cineva care să stea cu ochii pe copilul tău în această perioadă.
• Nu îl asculţi
Câţi dintre noi au inspiraţia să se oprească din goana nebună a fiecărei zile pentru a asculta ceea ce copilul nostru are de spus, ceea ce are şi el de povestit de la grădiniţă, de la şcoală. Primul gest este să anticipăm noi ce are copilul de spus, să ridicăm vocea, să dăm propriile interpretări relaţiilor dintre copii sau copii şi învăţătoare etc. Ca într-un dialog al surzilor. Şi ne mai mirăm de ce la adolescenţă ne ignoră ca şi cum nu am exista.
• Rezolvi “problemele” în locul lui – începând cu temele şi continuând cu rezolvarea conflictelor cu copiii. Să înţelegem că nu vrei să îl laşi să se pregătească pentru viaţa adevărată?
• Inconsistenţa în comportament – odată spui nu, altă dată spui da unui acelaşi comportament … Odată nu-i nimic dacă a luat “bine” altă dată e nenorocire… Se va produce în mintea copilului o disonanţă cognitivă şi afectivă care va duce la stress. Copilul tău nu va mai şti care sunt reperele de normalitate.
• Îi impui activităţile de timp liberCopilul tău are o mulţime de calităţi, poate că are şi câteva seminţe ale talentului în el, dacă ai ascultat ce aveau educatoarea, învăţătoarea, psihologul de spus ai fi aflat. Dar dorinţa ta cea mai mare este să îl faci tenismen sau pianist sau balerină, ce dacă nu manifestă nici o chemare în acest sens. Tu ţi-ai fi dorit ca mama ta să îţi poată plăti lecţii de tenis, pian sau balet. Aşa că faci tu acest sacrificiu pentru copilul tău. Cui îi foloseşte? Eşti sigură că nu înăbuşi sub aceste cursuri ceea ce mai târziu ar fi putut deveni una din cele mai importante abilităţi ale copilului tău? Nu mai bine te înscrii tu la tenis, pian sau balet şi laşi copilul să îşi aleagă singur ceea ce îi place?
• Te gândeşti la ce e mai rău Unui copil i se pot întâmpla multe de la alergii alimentare, răni, boli ale copilariei. Dacă te îngrijorezi tot timpul nu înseamnă că va fi ferit. Societatea modernă vrea să ne înveţe că putem avea totul sub control. Acceptă realitatea – nu poţi, şi relaxează-te, vei putea mai uşor preveni neprevăzutul decât dacă veşnic pândeşti drobul de sare.
• Nu repeta greşelile părinţilor tăi
A fi părinte nu este un lucru uşor. Singurele modele de comportament în aceste roluri au fost părinţii noştri, profesorii noştri, modele pe care le-am studiat mulţi ani. Cu bune şi cu rele. Este greu – atunci când devenim şi noi părinţi – să nu picăm în aceleaşi tipare de comportament cu ale părinţilor noştri. De multe ori ne surprindem chiar gândind – "ia uite, parcă sunt mama!". Tot secretul este să evităm aceste tipare , mai ales când ele nu ne-au fost pe plac, cât mai mult posibil. Cum putem evita repetarea greşelile părinţilor noştri?
Reflectează cât mai mult asupra copilăriei tale  realist, fi cinstit cu tine însuţi. Dacă ai o relaţie bună cu mama ta du-te şi întreab-o şi pe ea cum priveşte acum comportamentul ei de părinte, de la distanţa vârstei, experienţei de acum.Întreab-o ce ar face la fel, ce ar schimba dacă ar putea, dacă ar fi să o ia de la capăt. După ce rememorezi copilaria ta, cum era la grădiniţă, la şcoală, ce ai fi vrut să fii întrebat, cum ai fi vrut să fii ajutat, ce te-ar fi făcut să înveţi mai bine, ce te-a determinat să nu înveţi... Identifică acele comportamente ale părinţilor tăi pe care ai vrea să le continui şi tu, şi care sunt acelea pe care nu ai vrea sub nici o formă să le repeţi. Gândeşte aceste comportamente ca pe nişte  mesaje pe care ai vrea să le dai copiilor tăi sub forma de cuvinte, fapte, gesturi. Astfel îţi stabileşti nişte obiective de atins în „meseria de părinte”. A educa un copil este un mare efort dar, mai mult decât atât – o foarte mare responsabilitate. Dacă nu ţi-o poţi asuma cere ajutorul celor care ştiu cum să o facă. Până la un moment dar greşelile pot fi îndreptate.
Dar, cel mai important – când greşeşti – recunoaşte greşeala şi cere-i scuze copilului tău.
• Ignorarea nevoilor de program ale copilului – continuându-ne relaxaţi programul obişnuit – copilul care intră la grădiniţă, la şcoală are nevoie de o altă ordonare a programului zilnic, de perioade bine delimitate pentru lecţii, odihnă, masă, somn. Dacă îl lăsăm să îşi facă singur acel program suntem părinţii unui viitor candidat la eşec şcolar. Copiii au nevoie de ordine, predictibilitate în viaţa lor mai ales atunci când li se întâmplă schimbări fundamentale ca începutul grădiniţei sau şcolii. Ora de somn va fi stabilită astfel încât copilul să se poată odihni 9 ore pe noapte, şi întreaga familie trebuie să respecte acest lucru, nu să dea petreceri în timp ce micuţul se chinuie să adoarmă la el în cameră.
• Fraţii cei mici – retragerea- cei mai mulţi părinţi îşi lasă mezinii în preajma micilor şcolărei, să îşi facă de lucru în camera lor, pe când aceştia se străduiesc să îşi facă lecţiile. Mai bine aruncaţi-le direct caietele la gunoi, ca să nu se mai chinuie degeaba. Şcolarul nu se va putea concentra suficient, cel mic îl va necăji continuu, îl va împiedica să îşi formeze deprinderi eficiente de a învăţa , de a-şi face îndatoririle şcolare. Nu îşi va putea educa atenţia concentrată. Aşadar , mămici, ţineţi-vă piticii lângă voi în bucătărie, şcolarul trebuie să aibă camera lui şi tot confortul pentru o maximă eficienţă.
• Supraprotecţia
Sunt părinţi (sper să nu vă recunoaşteţi în acest tablou) care fac rău copilului prin atitudinea lor faţă de învăţământ, fie luând prea în tragic şcoala, fie prea în uşor. Alţii cărora li se rupe, nu se ocupă de copil dar critică şi cadrele didactice şi sistemul mai rău ca analiştii politici la tv . Unii fac ei înşişi lecţiile copilului alţii stau în spatele lui până în clasa a II a şi peste ca să îşi facă lecţiile (ce să-i faci dacă nu ai cultivat resposabilitatea copilului!!!). Alţii stresează copilul comparându-l cu colegii lui şi raportându-se la rezultatele acestora, nu la efortul depus de copil pentru a face o sarcină.
Bravo! Ţineţi-o tot aşa şi veţi reuşi să îl pregătiţi pentru eşec şcolar.

Psiholog Cristiana Haica