Copilul reprezinta categoria de populatie cel mai puternic dezavantajata din societatea actuala româneasca, care a cumulat cele mai multe probleme si cele mai grave riscuri pe termen mediu si lung. Aceasta situatie este îngrijoratoare nu numai din perspectiva indivizilor, ci si a colectivitatii, copilul reprezentând resursa esentiala a oricarei societati.

Copilul este o fiinta vulnerabila, în formare, dependenta de familie, de cei din jur, de institutiile de educatie, de societate în general. Sute de mii de copii din România traiesc în prezent în conditii care le pun în pericol si le întârzie dezvoltarea:
•copii din familii dezorganizate, care le ofera suport material si mai ales social insuficient
•copii aflati într-o situatie de saracie extrema, inacceptabila pentru o societate civilizata
•copii care nu merg la scoala sau care abandoneaza scoala dupa primele clase, fara sa dobândeasca pregatirea si calificarea necesare reusitei în viata
•copii a caror stare de sanatate este precara, cu acces scazut la un tratament medical adecvat, copii cu dizabilitati, copii seropozitivi, sansele de reusita pe termen lung ale acestora fiind puternic diminuate
•copii neglijati si chiar abuzati de propria familie sau de alte persoane, victime ale exploatarii si traficului
•copii neprotejati împotriva riscului de a deveni victime ale infractionalitatii sau infractori, care nu gasesc suportul social adecvat pentru recuperarea si integrarea sociala
•copii încredintati pe perioade nedeterminate unor institutii, abandonati.
•„copiii strazii”, forma cea mai grava de excluziune de la integrarea familiala si sociala, cu consecinte în mare masura ireversibile asupra dezvoltarii lor.

Situatia îngrijoratoare a copilului în tara noastra este rezultatul caderii economice din ultimii ani dar si urmarea deficitului de suport din partea statului. Pe fondul politicilor eronate din perioada socialista, insuficienta politicilor de protectie din perioada de dupa 1989 a agravat situatia. Eforturile de compensare a impactului transformarilor economice au fost reduse comparativ cu gravitatea dificultatilor generate. Beneficiile si serviciile sociale oferite copiilor si familiilor lor au fost în mod special neglijate. Serviciile destinate mai ales copiilor din medii defavorizate s-au restrâns dramatic. Mecanismele publice de prevenire si de reducere a situatiilor de risc au fost uitate de guvernanti. Astfel, în loc sa scada, numarul de copii în situatii de risc a crescut, iar riscurile cu care se cofrunta acestia s-au înmultit. Perioada tranzitiei a întarit mecanismele de excludere la anumite categorii de populatie, favorizându-se dezvoltarea unui mediu familial de risc ridicat pentru copil.
Procesul de saracire a populatiei, dublat de procesul de dezorganizare sociala,la care s-au adaugat politica sociala confuza si efortul insuficient din partea statului, au agravat situatia copilului în România. 

www.aitc.ro