In unele familii, temele pentru acasa nu constituie o problema deosebita. Pentru copii, a-si face temele nu este un lucru prea interesant, mai ales in comparatie cu a vorbi la telefon, a schimba mesaje pe internet, a privi la televizor, a asculta muzica sau a practica un sport. Avantajele pe termen lung ale unor obiceiuri bune referitoare la invatat, ale faptului de a-si face temele pentru a lua note mai bune, de a invata mai bines au de a intra la facultate sunt foarte greu de " vandut ", mai ales cand copiii au la indemana ceva mult mai atragator. Sa nu va asteptati ca fiul sau fiica dumneavoastra sa-si faca temele mai degraba la materiile la care se pricep decat la cele pentru care manifesta mai putina inclinatie.

In ambele cazuri, pot evita sa-si faca temele, desi din motive diferite: in primul caz, dintr-o incredere exagerata de sine si din plictiseala, iar in celalalt caz, din lipsa de incredere sau din frustrare.            

Momentul in care trebuie sa-si faca temele este cel care va scoate la iveala cel mai bogat repertoriu de emotii negative ale copiilor. Incercati sa-l ajutati pe copilul dumneavoastra sa-si exprime sentimentele si apoi sa dea glas situatiei in care se afla. Dupa aceea, puteti trece la rezolvarea problemelor si la alcatuirea planurilor intr-o atmosfera emotionala mult mai linistita - in ceea ce va priveste pe dumneavoastra sau copilul dumneavoastra. Dupa cum veti vedea in exemplele ce urmeaza, a-ti face temele nu reprezinta doar munca de sine , inseamna sa te pregatesti in vederea acestui lucru si, de asemenea, sa verifici daca totul a fost bine bine facut, intr-un fel de care sa fii mandru.

Temele pentru acasa necesita si anumite pregatiri. Unii copii sunt foarte dezorganizati. Isi pierd caietele, fac tot felul de lucruri in ultimul moment, iar cand, in fine, se aseaza la birou, uneori nu au cartea sau foaia de lucru care le trebuie, iar rezultatul final nu este tocmai cel asteptat. Nu e de mirare ca parintii se intreaba care este problema si ce este de facut.

Atat parintii, cat si profesorii stiu ca multi elevi - poate chiar majoritatea - nu fac "tot ce le sta in putinta" si nu-si folosesc capacitatile pe deplin. In special la gimnaziu, o metoda de a-I determina pe copii sa obtina rezultate mai bune este aceea de a-I ajuta sa se organizeze mai bine, sa asculte si sa se concentreze mai mult si sa-si focalizeze energia in asa fel, incat sa-si faca temele intr-un mod eficient si intr-un timp cat mai scurt. Date fiind nenumaratele sarcini si presiuni contradictorii cu care se confrunta copiii, parintii ii pot ajuta sa-si dezvolte macar capacitatea de a se organiza.

Pentru multi copii, cel mai bun loc pentru efectuarea temelor este un spatiu larg, fara elemente care sa le distraga atentia ( jucarii, reviste, jocuri, telefoane ), lumina suficienta si, bineinteles, sa nu fie intrerupti. Nu intotdeauna copiii isi cauta sau isi creeaza cel mai potrivit mediu de studio. Asumati-va un rol activ in a-I ajuta sa planifice, sa gaseasca si sa intretina un spatiu de lucru potrivit.

Primul pas al organizarii ar fi ca ei sa stie ce au de facut, de ce resurse au nevoie si cand trebuie predata tema.

Este ideal sa dezvoltati spiritul organizatoric cat mai devreme; intervalul dintre clasele a patra si a sasea este cel mai potrivit pentru a examina obiceiurile copilului dumneavoastra. In ceea ce priveste invatatul si a-l ajuta atat cat este nevoie.

Cautati meteode de a renunta la rolul "ofiterului de politie", mai ales atunci cand copilul dumneavoastra este neglijent si nu reactioneaza potrivit cererilor dumneavoastra de a-i verifica temele. Secretul consta in a-l ajuta pe copil sa se simta mandru atunci cand va prezinta rezultatul eforturilor sale.

Cam cu o ora inainte de culcare, copiii ii arata mamei sau tatalui tema pe care trebuie s-o prezinte la scoala a doua zi. Acestia trebuie sa verifice daca este completa si scrisa ordonat. Subliniati in fata copiilor faptul ca ar fi optim sa fim mandri de eforturile noastre, trebuie sa fie clar ca ne-am indeplinit sarcina si ca ne pasa de profesorul care o va examina. Este o chestiune de respect.

Maria Lecu - studenta psihologie, Universitatea Bucuresti