Inteligenţa este una dintre cele mai fascinante subiecte de cercetare din psihologie. Descifrarea ei a preocupat atât pe laici, cât şi pe oamenii de ştiinţă. În fiecare an se publică zeci şi zeci de articole despre inteligenţă, se scriu cărţi de toate tipurile care abordează din diferite unghiuri de vedere problematica inteligenţei, se vorbeşte despre maşini "inteligente" şi sunt organizate congrese pe trema "inteligenţei" artificiale. Dar, cu toate eforturile întreprinse, definiţia inteligenţei rămâne eluzivă, adesea ambiguă, controversată şi, de ce nu, pe alocuri misterioasă. Psihometricienii, mai optimişti, au reuşit, totuşi, în confuzia generală cu privire la natura inteligenţei şi definirea ei, să construiască o serie de instrumente prin care să o măsoare într-o măsură acceptabilă.

DEFINIŢII ALE INTELIGENŢEI
În primul rând trebuie să facem câteva precizări referitoare la natura însăşi a definiţiei  inteligenţei. Sternberg (1986) face o distincţie între definiţii “operaţionale” şi "reale", ceea ce este un element important în acest context. O definiţie operaţională defineşte un concept în termeni de cale în care este măsurat. A. Binet afirma în spiritul respectiv că "inteligenţa este ceea ce măsoară testul meu", după Boring (1923), inteligenţa este "ceea ce testele testează".

Orice definiţie operaţională a inteligenţei, arată Sternberg (1986), prezintă două pericole:

(a) Este circulară. Orientarea constructorilor de teste de inteligenţă este să proiecteze un test care să măsoare inteligenţa şi nu să o definească. Ei speră probabil că îşi vor aduce o contribuţie la definirea ulterioară a inteligenţei;

(b) Definirea operaţională a inteligenţei se pare că este o cale ideală pentru a realiza progrese în înţelegerea naturii inteligenţei. Definirea operaţională a inteligenţei se reflectă în metodologia de construire a testelor de inteligenţă, când constructorii adoptă cu prea multă uşurinţă tehnica validării concurente, adică teste consacrate că ar măsura inteligenţa sunt corelate cu cele produse de ei. Dacă relaţia este semnificativă, testul este adoptat ca test care măsoară inteligenţa.

O definiţie reală a inteligenţei este una care încearcă să ne explice adevărata natură a acesteia. O cale utilă de a desprinde ce se înţelege prin conceptul de inteligenţă, este să explorăm ce spun cei care s-au ocupat de aceasta. Iată câteva definiţii:
• Spearman (1904, 1923): o aptitudine generală care presupune, în esenţă, educţia relaţiilor şi corelaţiilor.
• Binet şi Simon (1905): aptitudinea de a judeca bine, de a înţelege bine, de a raţiona bine.
• Terman (1916): capacitatea de a forma concepte şi de a înţelege semnificaţia lor.
• Pintner (1921): aptitudinea individului de a se adapta adecvat la situaţiile relativ noi din viaţă.
• Thorndike (1921): puterea unor răspunsuri noi din punctul de vedere al adevărului sau faptelor.
• Thurstone (1921): capacitatea de a inhiba ordonarea logică a răspunsurilor, de a da răspunsuri diferite imaginate flexibil, realizarea modificării instinctive a adaptărilor în comportamentul deschis.
• Wechsler (1939): capacitatea de agregare sau globalizare a individului la acţiuni intenţionate, la gândire raţională şi la acţionare eficienţă în mediul înconjurător.
• Humphreys (1971): întregul repertoriu de deprinderi achiziţionate, de cunoştinţe, seturi învăţate şi generalizarea tendinţelor considerate intelectuale în natura lor şi care sunt disponibile în orice moment.
• Piaget (1972): un termen generic care să indice formele superioare ale organizării sau echilibrului structurii cognitive utilizată la adaptarea la mediul fizic şi social.
• Roşca şi Zorgo (1972): inteligenţa este o aptitudine foarte complexă în care sunt implicate numeroase procese psihice (gândire, memorie, atenţie etc.), care la rândul lor sub aspectul efectului, al funcţiei îndeplinite, pot fi considerate de asemenea aptitudini.
• Kulcsar (1980): se pot desprinde două criterii importante în explicarea naturii psihologice a intelectului uman - cel funcţional şi cel structural. Sub aspect funcţional, inteligenţa poate fi definită ca aptitudine generală orientată spre adaptare la situaţii problematice noi. Sub aspect structural, realizarea conduitei inteligente presupune convergenţa proceselor, a funcţiilor psihice - spirit de observaţie, memorie, atenţie, imaginaţie etc. - care se pot îmbina într-un mod variat, formând astfel o structură cognitivă unitară, dinamică şi particulară de funcţii structurale.
• Sternberg (1985, 1986): capacitatea mentală de automatizare a procesării informaţiei şi de a emite un comportament adecvat contextual în răspunsul la noutate; inteligenţa include, de asemenea, metacomponente, componente de performanţă şi componente de achiziţionare de cunoştinţe.
• Eysenck (1986): transmiterea "error-free" a informaţiei prin cortex.
• Gardner (1986): aptitudinea sau deprinderea de a rezolva probleme sau de a crea produse într-o manieră elegantă şi care sunt de valoare în diferite structuri culturale.

Ceea ce se poate desprinde din aceste definiţii este că psihologii care au studiat inteligenţa sunt de acord asupra a două puncte de vedere, anume că inteligenţa este (a) o capacitate de a învăţa din experienţă şi (b) că presupune capacitatea individului de a se adapta la mediu.

O altă abordare în înţelegerea constructului de inteligenţă constă în studiul sensului popular al acesteia, aşa cum este utilizat termenul respectiv de către omul din popor şi conotaţia primită în acest context. Sternberg ş.a. (1981) au organizat un astfel de studiu care a constat în punerea unei întrebări pe stradă, la intrarea într-un magazin, la bibliotecă sau în gară: "Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi inteligent?"  Rezultatele investigaţiei au confirmat că atât experţii, cât şi profanii definesc inteligenţa aproape în termeni similari. Pentru experţi ordinea în importanţă a calităţilor care definesc inteligenţa este: inteligenţa verbală, aptitudinea de a rezolva probleme şi inteligenţa practică. Pentru profani, ordinea este: aptitudinea practică de a rezolva probleme, aptitudinea verbală şi competenţa socială. De fapt, aceste aptitudini le măsoară cele mai multe teste de inteligenţă.