Culorile din jurul nostru si cele pe care optam sa le folosim in vestimentatie transmit diverse semnale legate de personalitatea noastra si de starea sufleteasca pe care o avem intr-un moment sau altul.
Culorile vorbesc si despre viitor. Culoarea reprezinta totalitatea radiatiilor luminoase de diferite frecvente pe care le reflecta corpurile si care creeaza asupra ochiului o senzatie vizuala specifica. Pe langa semnificatiile culorilor, ele ne pot influenta prin impactul pe care il au asupra emotiilor si starilor noastre. S-a dovedit ca pe baza preferintelor legate de culori se pot face niste constatari despre prezentul dar si despre viitorul preferintelor si comportamentului nostru. Optiunile in materie de culori au ajuns a fi testate in cadrul interviurilor pentru angajare, cat si in alte situatii precum alegerea facultatii potrivite sau a celei mai favorabile cariere.
Testul Luscher si psihofizica. In anul 1940, psihoterapeutul elvetian pe nume Max Luscher a confirmat ce se banuia si anume efectul culorilor asupra noastra. Pe atunci concluziile, pe scurt, erau cele de genul: albastru calmeaza, negru provoaca tristete si rosu stimuleaza. Insa psihoterapeutul a pus bazele unui test complex al culorilor ce ii poarta numele – Luscher. Acest test reprezinta un instrument de masurare a stadiului psihofizic al unei persoane in functie de preferintele legate de culori. Psihofizica este definita ca un curent psihologic care studiaza raporturile cantitative dintre intensitatea stimulilor fizici si intensitatea starilor psihice corspunzatoare, dand o formulare matematica concluziilor obtinute.
Arata fata adevarata a unei persoane. Max Luscher spunea ca perceptia senzoriala a culorii este de natura obiectiva, iar preferintele coloristice sunt de natura subiectiva. Astfel, el afirma ca prin testul sau se poate face o analiza obiectiva a preferintelor subiective legate de culori. Testul Luscher implica o triere mecanica, automata a culorilor, fara a te gandi la ce alegi. Elvetianul a scos si o carte, 'Testul Luscher', care a avut un mare succes si a fost tradusa in peste 30 de limbi. Rezultatul testului ofera o evaluare complexa a personalitatii celui care a raspuns, ofera informatii despre cauzele nemultumirilor sau simptomelor pe care le prezinta respondentul, plus recomandari profesionale, dar si homeopatice. Testul arata fata adevarata a unei persoane, potrivit site-ului www.luscher-color.com.

Tehnici proiective în evaluarea personalităţii
Anul apariţiei: 2005
Autor: Nicolae Dumitraşcu
Tehnicile proiective, ca instrumente de evaluare psihologică, constituie un domeniu fascinant şi controversat al psihodiagnosticului. Printre altele, ele fac posibilă cunoaşterea personalităţii omului la nivelul profund al fantasmelor şi tendinţelor inconştiente care se reflectă în comportament. Lucrarea de faţă, destinată studenţilor şi practicanţilor în Psihologie, este o abordare a unor tehnici proiective clasice şi conţine descrieri şi aplicaţii practice ale acestora.
Nicolae Dumitraşcu este doctorand al Universităţii de stat din Bucureşti şi lector la Universitatea Titu Maiorescu, disciplina Tehnici Proiective. A tradus trei lucrări cunoscute din acest domeniu despre testele Szondi şi Rorschach şi este membru al International Szondi Association şi al International Rorschach Society. Principalele lui domenii de interes sunt evaluarea psihologică, relaţia dintre creativitate şi tulburarea mentală şi personalitatea bolnavului psiho-somatic.

Cuprins:
Capitolul 1. Proiecţia
1. Ce este proiecţia?
2. Cum se manifestă proiecţia?
2. b) În alegerea profesiei
2. c) În joc
2. d) În boala mentală
2. e) În plan macro-social
2. f) În artă
3. Când proiectăm?
4. Ce este un test proiectiv?
5. Distincţia test obiectiv-test proiectiv
6. Clasificarea testelor proiective
7. Avantaje şidezavantaje ale tehnicilor proiective
8. Unde se folosesc?

Capitolul 2. Testul de asociere verbală (T.A.V.)
1. Conceptul de schizofrenieşi experimentele lui Jung
2. De la schizofrenie la complex
3. Natura testului de asociere verbală
4. Materialul testului
5. Procedura de aplicare
I. Faza de asociere:
II. Faza de reproducere
III. Faza de anchetă
6. Indicatorii de complexe
7. Interpretarea
8. Avantaje şi limite
9. Studiu de caz

Capitolul 3. Testul petelor de cerneală (Rorschach)
1. Scurt istoric al testului
2. Natura testului Rorschach
3. Aplicarea
3. a) Poziţia examinator–subiect.
3. b) Prezentarea testului şi instructajul.
3. c) Faza de răspuns
3. d) Faza de anchetă
4. Scorarea: limbajul Rorschach
4. a) Prezentarea generală a categoriilor de scorare şi a semnificaţiei lor
4. b) Locaţia
4. c) Determinanţii
4. d) Calitatea formală (FQ)
4. e) Conţinutul
4. f) Răspunsurile banale (P)
4. g) Scorurile Speciale
5. Sinteza scorurilor
6. Interpretarea
6. a) Variabilele-cheie: L şi EB.
6. b) Clusterul cognitiv
6. c) Clusterul Afectivitate
6. d) Clusterul imaginii de sine
6. e) Clusterul interpersonal
6. f) Interpretarea finală
7. Avantaje şi limite ale testului Rorschach

Capitolul 4. Testul pulsiunilor (Szondi)
1. Leopold Szondi şi „analiza destinului"
2. Pulsiunea ca vehicol al destinului: sistemul pulsional
4. Natura testului Szondi
5. Materialul testului
6. Aplicarea testului şi înregistrarea datelor
7. Profilele pulsionale şi codificarea reacţiilor
7. a) Elaborarea profilelor pulsionale
7. b) Codificarea şi semnificaţia alegerilor
8. Interpretarea generalăa celor opt factori pulsionali
8. a) Prezentarea generală a sistemului pulsional
8. b) Interpretarea vectorului Sexual (S)
8. c) Interpretarea vectorului Paroxismal (P)
8. d) Interpretarea vectorului de Contact
8. e) Interpretarea vectorului Sch (al Eului)
9. Analiza liberă a unui profil şi a unei serii de profile
10. Metode cantitative de analiză a unei serii de profile
11. Avantaje şi limite ale testului Szondi
12. Studiu de caz

Capitolul 5. Testul de apercepţie tematică (T.A.T.)
1. Istoricul T.A.T
2. Natura T.A.T: ce înseamnă apercepţie?
3. Materialul testului şi conţinutul latent al planşelor
4. Aplicarea testului
5. Interpretarea conţinutului povestirilor
5. a) Principiile interpretării conţinutului
5. b) Paşii de interpretare
6. Analiza formală
7. Avantaje şi limite ale Testului de Apercepţie Tematică
8. Studiu de caz

Capitolul 6. Testul Arborelui
1. Ce proiectăm într-un arbore?
2. Aplicarea testului
3. Interpretarea
3. a) Impresia de ansamblu
3. b) Analiza trăsăturilor grafice
3. c) Simbolismul spaţiului grafic
3. d) Semnificaţia componentelor desenului
4. Avantaje şi limite ale testului
5. Exemplificări

Capitolul 7. Testul Omului („Desenează o persoană")
1. Natura testului
2. Aplicarea
3. Interpretarea
3. a) Criterii generale
3. b) Analiza formală
3. c) Analiza de conţinut
4. Utilitatea Testului Omului
5. Exemplificări

Capitolul 8. Testul culorilor (Lüscher)
1. Limbajul culorilor şi personalitatea
2. Natura testului Lüscher şi semnificaţia celor opt culori
3. Aplicarea testului
4. Regulile de codificare a reacţiilor
5. Anxietatea şi compensarea ei
6. Interpretarea generală a alegerilor cromatice
7. Probleme speciale de interpretare (instabilitatea auto-reglării, grupul „muncă")
8. Utilitatea testului Lüscher
9. Studiu de caz

Capitolul 9. Probleme speciale în evaluarea proiectivă
1. Bateria de tehnici proiective
2. Precauţii în utilizarea tehnicilor proiective
3. Relaţia de testare şi impactul ei asupra
performanţei la test
4. Patternuri proiective în evaluarea afectivităţii
4. a) Depresia. 290
4. b) Anxietatea. 296
4. c) Impulsivitatea. 299
5. Patternuri proiective în evaluarea tulburărilor de gândire şi a potenţialului creativ
5. a) Tulburările de gândire
5. b) Potenţialul creativ

Fiecare din cele 8 culori a fost aleasă cu atenţie datorită înţelesului psihologic şi fiziologic particular – datorită structurii ale. Acest înţeles are o semnificaţie universală aceeaşi în toată lumea, atât pentru un tânăr cât şi pentru un bătrân sau femeie, educat sau înapoiat, “civilizat” sau “necivilizat”. De fapt singura limitare pe care o are aplicabilitate generală a testului  este necesitatea de a comunica cu persoana testată;  dacă poate înţelege ce se cere de la el, dacă poate vedea planşele de culori, (indiferent dacă este sau nu daltonist) şi poate afirma preferinţele sale, atunci testul este aplicabil respectivului..
Mulţi privesc cu antipatie testele psihologice, mai ales acelea care au întrebări numeroase şi de durată, sau care cer sortarea unei mulţimi de cartoane. Din experienţa de administrare a testului se poate spune că această antipatie este foarte rar întâlnită,  testul este atractiv şi se cere a fi făcut, ia foarte puţin timp şi în orice caz cei care înţeleg testul “nu văd cum pot trăda ceva alegând culori”. Se poate întâmpla ca subiecţii să fie puţin doritori să ştie cât de relevant este într-adevăr testul. În acest capitol, înţelesurile şi semnificaţia fiecăreia din cele 8 culori sânt stabilite în detalii care pot amplifica interpretarea dată în tabele.

GRIUL

Griul testului nu este nici colorat, nici întunecat, nici luminos, fiind în întregime liber de orice efect stimulativ sau tendinţă psihologică. Este neutru, nici subiectiv, nici obiectiv, nici interior, nici exterior, nici tensional, nici relaxant. Griul nu este un teritoriu ocupat ci o graniţă ca “un pământ al nimănui”, ca o zonă demilitarizată, o regiune de separare care provoacă o despărţire a ariilor contrastante; În fiecare astfel de zonă există o abordare diferită.
Cine alege griul în prima poziţie, vrea să se separe cu un perete de oricine, să rămână liber şi neimplicat, aşa încât să rămână izolat de orice influenţă sau implicare exterioară. Nu vrea să participe şi se izolează de participarea directă, acţionând în munca pe care o are de făcut în mod mecanic şi artificial. Chiar când aparent participă, de fapt ia parte numai prinr-un control îndepărtat, ca şi când ar fi – stă alături şi se supraveghează pe sine şi mişcările sale, dar nu-şi dă voie să fie realmente implicat în acţiune. În această poziţie griul este în întregime compensator, este o încercare de a ameliora prin non-implicare circumstanţele care rezultă din anxietatea provocată de culorile respinse.
Griul, datorită atributului sau special de non-implicare,de a “nu avea nimic de-a face cu ceva”, conţine un important element de disimlare, de ascundere. Acolo unde, de exemplu, griul formează o parte de grup de două culori şi ocupă prima poziţie, ceea ce se opreşte este  non-implicarea  (neamestecul) în primul âînd, urmată de o dorinţă neadmisă şi probabil nerecunoscută pentru ceea ce este reprezentat de culoarea secundă.
Pe de altă parte, persoanele care aleg griul în ultima poziţie, doreşte să cuprindă totul – refuză non-amestecul – şi simte că are un drept real să ia parte la tot ceea ce se întâmplă în jurul său, cu rezultatul că alţii îl pot considera intrigant, suprainchizitiv şi indiscret. Subiectul consideră neutralitatea griului plictisitoare şi respinge calmul său lipsit de viaţă spre ultimul loc în şir. Toate celelalte culori încărcate de efect şi stimulare cu tensiunile lor contrastante sunt preferate  pentru că ele implică un grad ridicat de trăire şi de interesare. Orcine respinge griul din această cauză, vrea să epuizeze toate posibilităţile în drumul său către ţintă şi nu îşi permite odihna sau relaxarea până când nu o atinge.
Orcine îşi alege griul în poziţia a II a îşi împarte lumea pe care o are într-o arie compensatoare şi exagerată, pe de o parte, reprezentată de culoarea pe care a plasat-o în prima poziţie şi, pe de altă parte , de toate posibilităţile reprezentate de culorile pe care le respinge sau de sentimentul de anxietate în care ar putea fi antrenat de acestea, sentiment pe care îl respinge. Culoarea care precede griul reprezintă singurul mecanism prin care subiectul vrea să trăiască.  Alminteri el se deconectează şi se separă de lumea din jur. Aceasta nu înseamnă că în ochii altora va apare ca inactiv sau neparticipator,  dimpotrivă poate apărea ca foarte activ deoarece compensaţia include străduinţa de a compensa pentru sine sentimentul interior de lipsă de semnificaţie şi propria inabilitate  de a acţiona ca rezultat al trăirii directe.
Chiar când griul este în poziţia a treia,  lipsa de echilibru între culorile favorizate care îl preced şi culorile care-l urmează este încă atât de încărcată de tensiune, încât culorile din poziţile I şi II trebuie interpretate ca şi compensaţii, şi deci ca substitute compulsive pentru o anumită deficienţă existentă şi pentru anxietatea care apare datorită acestei deficienţe. De ex.: dacă primele culori sunt 3   4   0,  atunci s-a produs o deconectare, iar grupul 3  4 reprezintă o metodă compensatorie care trebuie folosită pentru a trăi;  în acest caz, o “activitate expansivă”. El trebuie să continuie să încerce extinderea câmpului său de acţiune şi trăire  pentru a se convinge că se întâmplă  ceva, deoarece el însuşi a pierdut cursa, se simte eliminat şi aproape pierdut; nimic nu mai are un înţeles real şi nu este nici el sigur ce vrea ca într-adevăr să aibă înţeles. În orice caz nici el nu cunoaşte toate aceste lucruri şi  de obicei nu vrea câtuşi de puţin să le cunoască dacă le conştientizează, tot va avea tentinţa de a se sparge în bucăţi în jurul său şi tocmai din acest motive el trebuie să aibă compensaţie. Griul pe primele trei locuri conţine de aceea un puternic element de autodecepţie, mai ales pentru că deseori compesaţia este puternică şi eficientă. Multe personalităţi  de conducători de industrie şi comerţ au compesaţii de această natură urmate imediat de griul care ascunde acest lucru confirmă o teorie psifologică de amploare care afirmă că: “aceia care excelează sau se evidenţiază din rândul lor fac astfel mai puţin datorită unor superiorităţi naturale cât datorită unui impuls coercitiv de a scăpa de ceva care produce anxietate şi disconfort.”
Culorile care apar când în faţă când în spatele şirului, de la prima la a doua alegere, dau indicii asupra unui stadiu existent de anxietate. Astfel de culori care însoţesc griul sunt ele însele încărcate de conflict atâta vreme âît griul apare în prima jumătate a testului (în poziţia 1-4).
Poziţia medie statistică medie a griului este pe cel de-al şaselea loc, de unde se poate transfera la 5-7 fără să devină semnificativ. În alte poziţii are semnificaţii. În condiţii de epuizare, de golire sau de stres special ( de exemplu înainte de examinare) griul tinde să fie împins înainte, spre început.
 
ALBASTRU
Albastrul-închis al testului reprezintă calmul complet. Con¬templarea acestei culori are un efect linistitor asupra sistemului nervos central. Presiunea sanguină, ritmul pulsului şi respiraţiei se reduc, în timp ce mecanismele de autoprotecţie lucrează pentru a reîncărca organismul.  Corpul se adaptează la relaxare şi recuperare aşa încât dorinţa pentru această culoare creşte când subiectul e bolnav sau epuizat.
Albastrul-închis, la fel ca celelalte culori fundamentale e o reprezentare cromatică a unei tendinţe biologice de bază: fizio1ogic tranchilitatea; psihologic - mulţumirea; acestea fiind pace şi recompensare. Oricine care se află într-o situaţie de echilibru armonie şi relaxare din tensiune are aceste sentimeate de stabilire unitate şi  siguranţă. Astfel, albastrul reprezintă graniţele pe care individul le construieşte în jurul său reprezintă unificare şi un sens al aparenţei. Se spune că "albastrul este loialitate", dar acolo unde aliaţii cuiva  sunt interesaţi reapectivul este deosebit de vulnerabil, astfel albastrul reprezintă profunzimea sentimentului. Albastrul ca sensibilitate relaxată este o condiţie prealabilă pentru trăire estetică şi pentru  conştiinţa “meditativă".
Schelling foloseşte simbo1ul albastrului în a sa "Pdilosophy of Art" când spune "tăcerea este condiţia potrivită frumuseţii, precum calmul unei mări netulburate". Albastrul corespunde sim¬bolic apei calme, temperamentului liniştit, feminităţii părţii decorative dintr-un manuscris. Perceperea senzorială este suavitatea (dulceaţa), conţinutul său emoţional sau tandreţea, iar organul său este pielea. Astfel eczema şi acneea deseori pot fi asociate cu realţiile tulburate care includ (sau ar trebui să includă) tandreţe, dragoste sau afecţiune apropiată, de tipul familiei, iubirii şi al căsătoriei.
Derivat din sanscrită, cuvântul pali"nila" a fost dat acelui albastru închis  care se recomanda ca fiind cel mai potrivit mediu scopurilor meditaţiei. Cuvântul german pentru stare logică fundameatală pe care o reprezintă albastrul-închis este "gemut". Nu există un echivalent englezesc care să aibă acelaşi sens, dar apropiat este "sensibilitatea sentimentelor".
Albastrul-închis are o considerabilă profunzime şi  plinătate favorizat fiind de supragreutate - şi reprezintă mulţumirea şi împlinirea. Este tocmai împlinirea fericită a înaltelor idealuri, de unitate, de totalitate, de unire cu GEA, pământul mamă. Este adevăr şi încredere, dragoste şi dedicare, de renunţare şi devotament. Albastrul este eternitatea de dincolo de timp, reprezentând valorile tradiţionale şi de durată, tinzând astfel să perpetueze trecutul.
Când albastrul este ales în prima poziţie se denotă o nevoie de linişte emoţională, pace, mulţumire sau o trebuinţă fiziologică de odihnă, de relaxare şi posibilitatea de recuperare. Cine favorizează albastrul  are nevoie de un mediul calm şi ordonat, eliberat de nelinişti şi frământări, în care elementele se mişcă şi evoluează încet, după linii mai mult sau mai puţin tradiţionale, un mediu în care relaţiile sale cu alţii sunt placide şi fără controverse. Când este ales în prima poziţie, dar nu ca şi compensaţie, alegerea implică un spirit calm, un calm şi o preocupare pentru rezolvarea etică şi integră a problemelor vieţii, există o dorinţă că poate avea încredere şi că poate fi crezut de asociaţi şi de cei apropiaţi.
Când albastrul este ales în poziţia a şasea, a şaptea sau a opta, în orice caz
dorinţa de cumpănire (de sânge  rece) şi de încredere reciprocă  rămâne nesatisfăcută în relaţiile sale dând naştere la o anxietate care este cu atât mai mare cu cât culoarea este plasată mai spre sfâşitul şirului. Relaţiile emoţionale prezente sau legăturile profesionale respinse, deoarece ele nu sunt pe măsura înaltelor standare pe care le are faţă de acestea şi le respinge fie ca plictisitoare, fie restrictive. Le găseşte apăsătoare, descurajante şi deprimante, o legătură din care ar dori să scape. Ar putea în prezent să facă acest lucru, părăsindu-şi casa sau schimbându-şi slujba, dar consideră că responsabilităţile sale sunt de aşa natură încât nu poate în prezent întrerupe relaţia cu ele, va fi însă înclinat să evadeze pe plan mental într-o activitate compensatoare. Astfel, respingerea  albastrului închis înseamnă desfacerea legăturilor şi duce la un comportament neliniştit, fără pace şi la un grad de agitaţie mentală. Ca urmare poate suferi, fără pace, şi deci poate suferii capacitatea de concentrare,iar pentru copil acest lucru poate lua forma unei dificultăţi de învăţare La adult tensiunea rezultă, dacă continuă mult, poate duce la tulburări în sistem nervos cuprinzând inima şi sistemul circulatoriu ca rezultat al schimbărilor cardeo-vasculare.
Respingerea albastrului-închis ca nevoie emoţională nesatisfăcută, poate duce la o preferinţă compensatoare pentru verde. În acest caz insistenţa de sine a verdelui implică o mândrie şi o cerinţă rebelă de independenţă; deseori se poate găsi la tinerii care vor să se desfacă de familie şi de legăturile parentale.
Respingerea frecventă a albastrului-închis dă naştere la o preferinţă compensatorie pentru roşu, aceasta implicând o dorinţă de stimulare. Când  o trebuinţă nesatisfăcută de împlinere emoţională este acompaniată de roşu compensator ca modus operandi în prima poziţie, atunci este vorba de a aduce acest sentiment de neîmplinire printr-un comportament pasional şi sexualitate – sindromul lui Don Juan.  Acolo unde promiscuitatea sexuală este respinsă ca substitut acceptabil pentru albastru-închis îndepărtat, compensaţia prin roşu va lua probabil forma unei activităţii riguroase în care individul se ascunde de perico1ele urmăririi unui scop captivant, ca de exemplu conducerea automobilelor de curse sau vânătoarea de vânat mare.
Deseori galbenul este ales compensatoriu pentru un albastru-închis îndepărtat. Galbenul înseamnă căutarea unei căi de depăşire a dificultăţilor. În acest caz opresiva lipsă de împlinire emoţională  cere ca situaţia să fie relaxată iar depresia asociată să fie depăşită, ceea ce duce la o căutare agitată a unei soluţii. Această căutare poate fi orientare nu numai pentru soluţionarea unei situaţii emoţionale existente de vulnerabilitate, ci poate merge dincolo de aceasta într-o căutare a unui anume stadiu de acord spiritual mai satisfăcător, precum înţelegerea filosofică sau metafizică, preocuparea pentru învăţături religioase sau un interes pentru mişcări ulterioare care să ducă la realizarea unei înfrăţiri universale etc.
Statistic, albastrul are o semnificaţie aparte dacă nu  stă  pe primele patru poziţii..

VERDE
Verdele testului conţine într-o anumită măsură albastru şi este culoarea care reprezintă condiţia fiziologică a “tensiunii elastice”. Psihologic se exprimă ca voinţă de acţiune, ca perseverenţă şi tenacitate. Verdele-albastru este de aceea o expresie a feminităţii, a constanţei şi mai ales a rezistenţei la schimbare.  Indică constanţa punctului de vedere  precum şi constanta conştientizare de sine şi încărcarea de valoare ale “Eu” în toate formele de posesie şi de afirmare de sine, deoarece posesia este privită ca evoluând atât în siguranţă, cât şi ca autoapreciere. De aceea, persoana care alege verdele pe prima poziţie vrea ca propria sa valoare să crească în siguranţă, fie prin autoafirmare, agăţânduse de o imagine idealistă despre sine, fie prin recunoaşterea pe care o aşteaptă de la alţii ca semn de respect faţă de calităţile sale,fie datorită bogăţiei sale, sau în termenii superiorităţii sale în câştiguri materiale, educaţionale sau culturale.
Verdele corespunde  simbo1ic maiestuosului Sequoia, cu rădăcini adânci, dominând deasupra tuturor copacilor mai mici, temperamentului auster şi autocratic, tensiunii din coarda arcului. Percepţia senzorială este astringenţa, conţinutul său emoţional este mândria şi organele sale sunt muşchii netezi (involuntarii). Astfel tulburările digestive şi ulcerele gastrice sunt deseori asociate cu îngrijorarea pentru o posibilă pierdere a statutului său personal.
De aceea, verdele ca tensiune acţionează ca un răgaz în spatele căruia excitaţiile stimulilor din exterior constituie fără să fie eliberată, crescând nevoia  de mândrie, de superioritate autocontrolată asupra celorlalţi, de putere, de capacitate de a controla evenimentele  sau cel puţin de a fi capabil de a le mânui şi direcţiona. Această zăgăzuire şi represie a stimulării din exterior duce la variate forme şi grade de control, nu numai în sensul impulsurilor direcţionate, ci de asemenea şi ca o exactitate minuţioasă în verificarea faptelor, ca de exemplu o memorie precisă şi exactă, ca o acurateţe a prezentării, a analizei critice şi a consistenţei logice - toate care duc la un formalism abstract.
Acest comportament “verde” poate, de asemenea, să-şi găsească expresia într-o căutare a unor condiţii de viaţă mai bune, ca de exemplu o sănătate mai bună sau o viaţă mai lungă şi mai folositoare, atât pentru sine cât şi pentru ceilalţi. În acest caz avem reformatorul  condiţiilor în schimbare sau ameliorare. Dar, în special, persoanele care aleg verdele vrea ca opinia sa să prevaleze, să se simtă justificat ca reprezentant al principiilor fundamentale şi imuabile. Ca urmare el se va plasa pe sine pe un pedestal şi tinde să dăscălească şi să moralizeze pe ceilalţi.
Cel care alege verdele în prima poziţie doreşte să impresioneze. Doreşte să fie recunoscut menţinându-şi punctul de vedere, vrea să-şi găsească o cale proprie împotriva opoziţiilor, a rezistenţei. Persoana care alege verdele în poziţia 6,7 sau 8 doreşte şi ea aceste lucruri dar a fost slăbită de rezistenţa pe care a întâmpinat-o  şi se simte redusă în statut prin lipsa de recunoaştere. Această deprimare îl face să simtă o rezistenţă tangibilă, o tensiune fizică prezentă (ca de exemplu în bolile pulmonare sau de inimă), sau ca o greutate sau constrângere - pe toate acestea vrea să le evite. Cu cât verdele este mai în spatele şirului, cu atât mai repede caută să evite aceste lucruri.
De aceea respingerea verdelui înseamnă nelinişte, anxietatea de a se elibera de temerile impuse de nerecunoastere. Pierderea propriei puteri de rezistenţă şi a tenacităţii,  anxietatea faţă de orice schimbare posibilă de statut sau de poziţie, reducerea posibilităţii de a se afirma, toate se combină pentru a se produce o astfel de preocupare în legătură cu propriul său eşec posibil,  ca un individ de la care se aşteaptă să arunce vina pe ceilalţi şi să adopte o atitudine critică, caustică şi nevrednică faţă de ei. În timp ce verdele în prima poziţie poate însemna încăpăţânare şi subiectivitate, când este respins înseamnă întodeauna acest lucru.
Verdele respins este deseori compensat prin plaserea albastrului în prima poziţie deoarece se speră că acesta va duce la pace şi eliberare de tensiune. Cei care vor face această selecţie caută un rai liniştit unde pot afla mulţumire şi  unde nu mai trebuie să facă eforturi intolerabile necesare pentru afîrmarea poziţiei.
Uneori verdele respins este compensat de roşul în prima poziţie. Roşul înseamnă dorinţa de excitare şi stimulare deoarece verdele respins exprimă el însuşi un stadiu de iritare, de tensiune care duce la nerăbdare şi la pierderea controlului de sine, această combinaţie va duce la o considerabilă  impetuozitate, la izbucniri intolerabile, pierderea parţială a cunoştinţei şi chiar la scizuri apoplectice.
Uneori se încearcă compensarea intolerabilei tensiuni a verdelui respins prin selectarea galbenului pe prima poziţie ca o cale de ieşire din dificultate. Acest “zbor spre libertate" este o încercare  de a scăpa de sentimentul de constrângere, de depresiune şi de posibilele scăderi ale stării de sănătate care pot urma. O astfel de compensare este rareori adecvată, constând în eforturi de a-şi distrage atenţia.

GALBENUL
Este cea mai strălucitoare culoare din test şi efectele ei sunt lumina şi veselia. Deoarece roşul pare mai dens şi mai "greu” ca galbenul e mai stumulativ; deoarece galbenul  e mai strălucitor şi mai puţin dens ca roşu, este mult mai sugestiv decât stimulativ. De exemplu, în timp ce galbenul ridică presiunea sanguină ritmul  pulsului şi al respiraţiei într-o manieră asemănătoare roşului, totuşi este notabil mai puţin stabil în felul în care realizează aceste lucruri. Principalele caracteristici ale galbenul sunt: strălucirea calitatea radiantă şi veselia fără substanţă. Galbenul exprimă expresivitatea neinhibată, largheţea şi relaxarea. Ca opus verdelui la care tensiunea inducând contradicţii poate duce chiar la spasme sau chiar crampe, galbenul  re¬prezintă relaxarea şi dilatarea. Psihologic, relaxarea înseamnă relaxarea din probleme, încărcături, restricţii sau supărări.
Galbenul corespunde simbolic bine-venitei călduri solare, aspiraţiei  către aureola de sfânt, unui spirit vesel şi fericit. Percepţia ei senzorială este expresia de picant, conţinutul sau emoţional este nestatornicia plină de speranţă şi organele sale sunt sistemul nervos simpatic şi parasimpatic.
Spre deosebire de roşu, care acţionează de asemenea prin aceste sisteme, activitatea galbenul e mai nesigură şi tinde să piardă în coerenţă şi formă.  Iadividu "galbenul" poate fi un vârtej de hărnicie  dar hărnicia sa porneşte inconstant.
Dacă galbenul este ales pe primul loc, aceasta arată dorinţa de relaxare şi speranţa unei mari fericiri şi implică conflicte mai mici sau mai mari în care este necesară relaxarea. Această speranţă de fericire în toate nenumăratele ei forme, de la aventura sexuală la filozofiile care oferă iluminare şi perfecţiune, este todeauna direcţionată către viitor; galbenul  presează spre înainte, spre nou, spre modern, spre evoluţie şi nedemodat.
Acolo unde este subliniat galbenu1 puternic este în acelaşi timp compensatoriu, prin găsirea unei căi de salvare, care să aducă relaxare, nu există numai o puternică dorinţă de a ieşi din dificultăţile  existente, dar există de asemenea şi o probabilitate de superficialitate, de schimbare de dragul schimbării, şi o puternică cerinţă de experienţe alternative. Ca şi verdele, galbenul vrea să câştige în importanţă  şi să câştige înalta consideraţie a altora, dar spre deosebire de verde, care e mândru şi suficient, galbenul nu este niciodată liniştit, străduindu-se todeauna spre exterior în urmărirea ambiţiilor sale. Acolo unde este compensatoriu, poate cădea din această cauză în cursa invidiei “ochiul verde al micului zeu galbenul“.
Verdele este persistenţa, galbenul este schimbare, verdele este tensiune, galbenul este relaxare. Între aceşti doi poli este un conflict care evidenţiază incompatibilitatea lor. Aici, ambitia, insistenţa pe sine şi nevoia de prestigiu, a verdelui sunt la război cu urmărirea plină de speranţă a trăirilor fericite a aventuri exprimate de către galben. Acolo unde verdele domină, muşchii involuntari sunt sub un stres cronic, că urmări patologice pot apare la stomac sau intestine, la inimă sau la sistemele circulatorii, coaliţii care se descoperă deseori în aşteptarea unor ambiţii prea mari. Deoarece gradul de tensiune  este deseori de netolerant acolo unde există astfei de condiţii, verdele e de obi¬cei respins, iar galbenul favorizat în încercarea de al compensa şi de a relaxa această tensiune.
Dacă este respins galbenul şi este plasat la poziţiile 6,7 şi 8 atunci aşteptările au dezamăgit, individul se confruntă cu grupul şi se simte izolat sau despărţit de ceilalţi. Într-o astfel de dispoziţie severă, strălucirea şi calitatea nesubstanţială a galbenului sunt privite ca nepotrivite şi superficiale; cu atât mai mare va fi dezamăgirea cu cât galbenul va fi mai spre sfârşitul şirului. Galbenul respins înseamnă că vârtejul, tulburarea a rezultat din dezamăgire şi din sentimentul că speranţele nu sunt pe cale să se realizeze.  Acest vârtej poate lua forma iritabilităţii,  descurajării, neîncrederii şi a suspiciunii altora şi a intenţii1or lor. Dacă luăm în considerare cât de mulţi oameni îşi ating şi îşi menţin interesul numai din speranţe şi expectaţii, se poate aprecia cât de   devastator este efectul lipsei de speranţă şi se poate demonstra că un galbenul  respins înseamnă deci ”încercarea de a se  protjza de izolare, de pierderi viitoare şi de dezamăgire”.
Compensaţiile pot lua forme diferite. Frecvent albastru este ales în prima poziţie, indicând că liniştea şi unitatea sunt dori¬te ca mijloace de a realiza mulţumirea. Galbenul respins şi preferarea albastrului ref1ectă  tendinţa spre ridicare de agăţare  de familiar;  această combinaţie este comună şi rezultă    dintr-un tip  de ataşament mai degrabă masochist.
O încercare de compensare a lipsei de speranţă se poate face prin lupta pentru securitate, poziţie şi prestigiu, în acest caz metoda esenţială din poziţia 1  va fi verdele.
Dacă cel care apare în poziţia 1 este roşul, atunci mijloacele adoptate pentru a scăpa de senzaţia dezamăgirii şi a izolării vor fi căutate în aventură, experienţe intense – mai ales exces sexual.
Galbenul este semnificativ dacă nu apare în poziţile 2-5.

VIOLET
Violetul este un amestec de roşu şi albastru şi deşi  este o culoare de sine stătătoare şi distinctă, reţine ceva din propietăţile ambelor, în ciuda pierderii clarităţii scopurilor celor două culori. Violetul  încearcă să unifice lupta impulsivă a roşului  şi blânda abandonare a albastrului, devenind astfel reprezentativ al identificării. Această identificare este un fel de unire mistică, un înalt grad de intimitate senzitivă, ducând la o fuziune completă între subiect şi obiect, aşa încât tot ceea ce este dorit sau gândit trebuie să devină realitate. În acest fel, violetul e încântare, un stadiu magic în care sunt împlinite dorinţele, aşa încât persoana care preferă violetul doreşte o relaţie “magică”. Nu numai că vrea să fie el vrăjit, ci în acelaşi timp vrea să fie încântat şi  să-i farmece pe ceilalţi, să exercite un grad de fascinaţie asupra lor pentru că, deşi aceasta este o identificare magică, există distincţia între subiect şi obiect.
Violetul poate însemna identificare şi intimitate, amestec erotic sau poate duce la o înţelegere intuitivă şi sensibilă. Dar calitatea sa e ireală şi iluzorie, însemnând o identificare datorită unei incapacităţi de a diferenţia sau datorită unei agitaţii fără soluţie, fiecare din acestea putând duce la iresponsabilitate.
Un matur mental va prefera mai degrabă una din culorile de bază ale violetului, dar imaturul, mental şi emoţional poate prefera violetul. În cazul a 1.500 de preadolescenţi elevi 75% dintre ei au preferat violetului.. Statisticile cuprinzând iranieni, africani şi indieni din Brazilia au arătat o notabilă preferinţă pentru această culoare, comparativ cu selecţiile euro-caucazienilor.  Investigaţiile lui Erbsloeh au arătat că activitatea glandulară şi hormonală pe parcursul gravitaţiei tinde să ducă la o preferinţă pentru această culoare. Acelaşi lucru când avem de a face cu o defectuoasă funcţionare a tiroidei. Hipertiroidismul (când este psihosomatic şi nu ca rezultat al deficitului de iod) este o condiţie care rezultă în urma unui stres îndelungat, a unui şoc sau a unor condiţii de viaţă anterioară, care îi supune pe suferinzi la o teamă nepotolită, emoţiile lor fiind foarte instabile. Deseori se poate spune exact acelaşi lucru despre femei în timpul gravitaţiei, multe din ele devenind nesigure emoţional în această perioadă.
Preferinţa pentru violet în rândul  preadolescenţilor subliniază faptul că la ei lumea este încă un loc magic în care trebuie să fure numai lampa lui Aladin pentru ca farul acesteia să le aducă tot ceea ce vor – o atitudine care cu siguranţă îşi  are elementele ei, dar care nu este indicat să se manifeste în cursul vieţii adulte.
Homosexualii şi lesbienele îşi demonstrează de multe ori insecuritatea emoţională printr-o preferinţă compensatorie pentru violet.  Aici avem cazul oamenilor ale căror temeri emoţionale îi duc la încercarea de a creea în jurul lor un tărâm al feeriei, în care odată intraţi pot compensa lumea pierdută, atâta vreme cât se au unul pe celălalt. În acest caz, în timp ce o proporţie semnificativă de homosexuali de ambele forme aşează violetul pe primul loc, nu trebuie să se presupună că preferinţa pentru violet duce în mod necesar la practici homosexuale.
Când violetul apare în prima poziţie, sunt necesare investigaţii¬ mai amănunţite pentru a se descoperi care atribut al viole¬tului este indicat, este  vorba despre o imaturitate preadolescentină adusă până la viaţa adultă ? În această situaţie persoana va tinde să fie nerealistă şi va avea dificultăţi în distingerea practicului de viaţă vizionară. Este vorba de o proastă funcţionare glandulară, sau de vre-o altă condiţie care duce la nesiguranţă emoţională ? Dacă este vorba de aşa ceva, persoana va avea o nevoie specială de înţelegere sensibilă de la un partener cu care el sau ea să se poată identifica. Dacă nu este vorba de nici una din acesta posibilităţi atunci persoana doreşte să fie aprobată pentru  farmecul şi fascinaţia ei, pentru manierele sale încântătoare şi căile sale de a câştiga – doreşte să arunce un văl de vrajă asupra celorlalţi.  E sensibil şi apreciativ, dar nu vrea ca relaţiile sale să-i aducă o excesivă responsabilitate. 
Când violetul apare în poziţia a 8-a , dorinţa de identificare mistică cu altul a fost respinsă, datorită aparentei imposibilităţi de a fi realizată sau datorită condiţiilor care sunt  în întregime nepotrivite.Aceasta duce la o rezervă destul de critică şi la o non-dorinţă de a se preta în vreun fel oarecare la orice tip de relaţii, fie personale fie profesionale, până când nu ştie exact cum stă şi nu poate vedea responsabilităţile pe care le-ar implica această relaţie. În acelaşi timp, tendinţa de identificare şi înţelegere intuitivă implicată de violet este implicată mai degrabă spre obiect decât spre oameni, dând naştere la apreciere estetică şi la capacitatea de a ajunge la o raţionalitate independentă şi la o înclinare crescută spre ocupaţii de natură ştiinţifică sau profesională.
Violetul nu este semnificativ pe  poziţiile 3-7, nici în poziţiile 1şi 2 pentru gravide şi preadolescenţi.

MARO
Maroul testului este galben-roşu întunecat. Vitalitatea impulsivă a roşului este redusă, înmuiată şi liniştită. De aceea, maroul şi-a pierdut impulsul expansiv creator, forţa vitală activă a roşului. Vitalitatea nu mai este efectiv activă, ci este pasiv receptivă şi senzorială.
 De aceea maroul reprezintă senzaţia aşa cum apare aceasta simţurilor corpulul. Este senzitivă, legată direct de corpul fizic şi poziţia sa în secvenţa  de 8 ne dă indicaţii asupra condiţiei senzoriale a corpului. Dacă, de exemplu, maroul e plasat  în aria indiferentă (unde statistic apare cel mai des), atunci starea senzorială şi condiţia fizică a corpului nu dau o greutate excesivă, nepotrivită. Poziţia este normală, deoarece o sănătate norma1ă trebuie să atragă foarte puţin propria atenţie. Acolo unde există un disconfort sau o boală maroul  începe să se deplaseze către începutul şirului, demonstrând mai marea accentuare a tulburării, a disconfortului fizic şi o mai mare preocupare pentru condiţiile care vor permite ameliorarea acestui disconfort.
Cei care sunt dezrădăcinaţi şi deposedaţi neavând încă un cămin al lor în care să se poată relaxa şi uşura şi cu o slabă perspectivă de securitate şi mulţumire fizică, plasează deseori maroul mai înainte în şir. Acesta este chiar cazul persoanelor care au devenit dezrădăcinate ca rezultat al celui de-al II-lea război mondial. Aceasta nu datorită unei mai ridicate senzorialităţi a corpului, ci deoarece nu există un loc unde se pot simţi în siguranţă şi unde  ar putea simţi plăcerea confortului, cu care cei mai favorizaţi de soartă se înconjoară. Aşa încât maroul indică în plus importanţa “plasată” rădăcinii, pe cămin, pe casă şi pe compania  celor asemenea, într-o securitate precară şi familiară.
Dacă maroul stă în prima jumătate a şirului şi mai ales în primele două locuri, înseamnă că există o trebuinţă crescută pentru confort fizic, senzorial, pentru relaxare într-o anumită situaţie care aduce cu ea un sentiment de disconfort. Această situaţie poate să fie ori o nesiguranţă, ori o boală fizică actuală, ori o atmosferă de conflict, ori existenţă unor probleme la care individul se simte incapabil să le facă faţă. Indiferent de cauză condiţia fizică a corpului este invers afectată, fiind plasat un mai mare accent pe trebuinţa de a furniza acestuia un mediu mai sigur.
Când maroul este plasat în poziţia 8, această trebuinţă de confort relaxant este respinsă. Aici confortul fizic şi satisfacţia senzorială sunt interpretate ca slăbiciuni care trebuiesc depăşite. Cel care respinge maroul consideră că este constituit dintr-un material mai dur, mai rigid şi doreşte să se evidenţieze ca un individualism. El respinge simţul gregar şi interdependenţa maroului,  ca şi orice încurajare a dorinţelor trupului. Această reprimare a capacităţii de a simţi reacţia fizică poate duce în orice caz mai uşor la un deficit producător de anxietate, deficit care cere o anumită formă de compensaţie – incluzând  posibilitatea unei activităţi sexuale forţate – în dorinţa de a trăi unele din senzaţiile fizice care sunt prea riguros reprimate.
Maroul este semnificativ dacă nu stă în poziţiile 5-7.

NEGRU
Negrul este cea mai întunecată culoare  fiind de fapt chiar negarea culorii. Negrul reprezintă graniţa absolută, dincolo de către viaţă încetează exprimând astfel  ideea de nimic, de stingher. Negrul este un NU spus DA-ului vieţii.  Albul este pagina virgină pe care povestea trebuie abia scrisă, negrul este sfârşitul dincolo de care nu mai este nimic.  În timp ce albul este inclus doar în testul complet Luscher, printre cele 8 culori nu apare; dar albul şi negrul sunt cele două extreme Alpha şi Omega, începutu1 şi sfârşitul. În testul de 8 culori, cel mai  apropiat de alb este gabenul strălucitor, şi dacă galbenul şi negrul  se găsesc împreună într-un grup aceasta indică un comportament extremist de un tip sau altul.
Negrul fiind negarea însăşi reprezintă renunţarea, ultima predare sau abandonul şi are un efect puternic asupra oricărei culori care apare în acelaşi grup, accentuindu-i şi întărindu-i caracteristicile.
Dacă va apare în prima jumătate a testului şi mai ales pe primele trei  locuri duce la un comportament compensatoriu de natură extremă. Cel care alege negrul pe prima poziţie  vrea să renunţe printr-un protest furtunos împotriva stadiului existent, în care simte că nimic nu este aşa cum trebuie. E revoltat împotriva vieţii sau  cel puţin împotriva propriei vieţi şi este în stare să acţioneze precipitat şi neînţelept în revolta sa.
Când negrul este în poziţia a doua persoana se crede capabilă să renunţe la tot, indicând că poate poseda orice ar reprezenta culoarea din poziţia întâia. Dacă, de exemplu, roşu este în poziţia întâia, iar negrul într-a doua, atunci persoana se aşteaptă la satisfacerea dorinţelor exagerate să compenseze tot ceea ce este deficitar. Când albastrul precede negrul, se aşteaptă ca liniştea absolută să restaureze armonia tulburată şi neliniştea  emoţională. Galbenul precedând negul în primele două poziţii, înseamnă că se aşteaptă o anume acţiune abruptă şi posibil catastrofală sau schimbare de rută care să pună capăt tulburărilor. Când avem gri şi negru se aşteaptă ca protecţia oferită de o totală neimplicare să ajute la depăşirea intoleranţei generale.
Negrul în poziţia trei cere compensaţia oferită de culorile din primele locuri. Şi ca, de exemplu în cazul griului,  culorile care apar înaintea negrului  în prima selecţie  şi după el la a doua se1ecţie, când sunt  plasate în prima jumătate a testului sunt la fe1 de încărcate de conflict şi indică o sursă în plus de axietate.
Negrul în poziţia 8 este cel mai des întâlnit statistic reprezentând o dorinţă mai mult sau mai puţin normală de a nu avea ce abandona, de a-şi putea controla propiile acţiuni şi decizii. Când această poziţie este una de axietate în orice caz a pierde ceva sau a fi privat de ceva, devine o problemă de conflict şi deoarece individul consideră acest lucru ca fiind cel mai supărător, el fuge de pericolul de a cere prea mult.