Racul, pestele si-o broasca,
Trebuind sa locuiasca
In borcanul cel rotund,

Intr-o zi s-au adunat
Pe nisipul de la fund
Care nu s-a tulburat.

Lumea lor era inchisa
Ca un sambure-n caisa.

S-au gandit ca rost nu are
Sa se joace fiecare
Singur in borcanul mare.

Racul, pestele si-o broasca
S-au gandit, in mintea lor,
C-ar fi bine si usor
Sa se imprieteneasca.

Dar un peste
Nu vorbeste
Cu-o broscuta
Cam prostuta
Si c-un rac
Foarte posac!

Si, atunci, ce sa le fac?
Stau tot singuri, si, tot tac.

Iata ca, intamplator,
Tocmai langa geamul lor,
Un motan veni torcand,
Miorlaind si crosetand.

Se-aseaza frumos in coada
Inchizand putin, cum stii,
Ochii lui portocalii.

Ore-ntregi statu sa vada
Cum plutesc si cum inoata,
Cum se invartesc in roata,
Cum din guri baloane scapa
Printre florile de apa.

Stand astfel, acest motan
Vru sa-i linga, si a lins
Sticla marelui borcan.

Mai tarziu, privind duios,
Vru sa stie cum miros,
Si, de somn aproape-nvins,
A cascat si s-a intins.

- Vai, dar e periculos!
Se gandira inotand
Care mai de care-n jos.

Pentru ca, motanul bland,
Cum se intindea cascand.
Se vedea din lumea lor
Tigru infiorator.